PROGRAMAREA MINTII UMANE

Motto:

,,Putem considera materia ca fiind constituita din regiuni ale spatiului in care campul este extrem de intens….In noua fizica , nu este loc pentru camp si materie, deoarece campul este unica realitate.”

Albert  Einstein

CE ESTE OMUL?

1.Privit de departe…. e un corp fizic. Corp inseamna  materie bine delimitata  de ceea ce este in jur, un obiect separat de restul mediului. Ce-i drept suntem corpuri materiale. Interactiunea noastra cu celelalte corpuri din jur se face dupa legile mecanicii: Pamantul ne atrage cu gravitatia lui, la ciocnirea de alte corpuri se elibereaza energie cinetica, la frecare  se degaja energie calorica, etc. Din punctul de vedere al fizicii mecanice suntem corpuri solide, care avem capacitatea de a ne deplasa, de a intra in  interactiuni mecanice  cu diverse alte corpuri .

Priviti de aproape, anatomic….suntem   un sistem de organe interconectate. Un fel de ,,masina” formata din mai multe componente , care functioneaza impreuna, interdependent, ca un tot unitar. Chiar suntem asa, un fel de masinarie formata din multe piese. Acest mod de definire a omului este si el caracteristic fizicii newtoniene , legile care guverneaza interdependenta organelor apartinand fizicii sistemelor.   De exemplu la baza functionarii sistemului vascular stau legile termodinamice, la baza functionarii ochiului stau legile sistemelor optice, sa.

2. Si mai indeaproape, priviti la microscop,  suntem de fapt  materie organica.   Materia organica este definita  ca materie chimica formata in principal din carbon si hidrogen, dar si din alte elemente (oxigen, selenium, fier, calciu, etc)  .  Deci  suntem  materie chimica. Adica suntem formati din substante chimice. Substantele chimice sunt formate din atomi care au anumite caracteristici : un anumit numar de neutroni in nucleu, un anumit numar de electroni care orbiteaza in jurul nucleului. Modul in care acesti atomi  de baza se asambleaza va conduce la formarea aminoacizilor, proteinelor, organitelor celulare, celulelor, tesuturilor, organelor si, in ultima instanta,  a corpului nostru fizic. Nu este pentru nimeni o noutate faptul ca suntem compusi de fapt din substante chimice. Structura organelor care formeaza sistemul corpului nostru  este o structura chimica, iar functionarea acestor organe este supusa legilor  chimice.

(Nu exista o diferenta cu adevarat clara intre materia organica si cea anorganica.  Caci in definitia chimica, materia organica este cea care provine din ,,viu” iar viul este definit prin ,, materie organica”.  Este ca si cum am defini  hainele   negre, ca fiind acele haine   care sunt facute din bumbacul din care se fac hainele negre.  Oricum, in definitia organicului, macar s-a introdus o caracteristica a materiei organice: este materie chimica formata in principal din carbon si hidrogen, dar si din alte tipuri de elemente chimice: oxigen, calciu, azot, sodiu,  etc. Daca insa  ne amintim ca exista multi compusi anorganici care sunt formati  din carbon si hidrogen dar si din alte elemente…intelegem ca nu am aflat cu adevarat care este diferenta intre viu si neviu la nivel chimic).

3. Un pas in plus in profunzimea a ceea ce suntem noi si  ajungem in spectrul fizicii cuantice. Caci  substantele chimice sunt  alaturari  de atomi ( carbon, hidrogen, azot, etc) organizati  pe baza  saturarii valentelor ( adica a sarcinilor electrice). Prin urmare , corpul nostru este o structura complicata de atomi ( la fel ca si o piatra, pana la urma). Atomii din care suntem alcatuiti au si ei o structura: un nucleu, in jurul caruia oscileaza electroni. Masa electronilor  este considerata  zero, electronii fiind de fapt doar niste sarcini electrice negative. Nucleul, care are sarcini electrice pozitive, este cel ce ii tine pe orbita sa. Volumul atomului  respecta proportiile Universului: foarte mult spatiu , in care se gasesc planete , mult mai putin ocupatoare de spatiu decat spatiile libere dintre ele. Prin urmare si atomul este, in fapt, un spatiu aproape gol, in care doar nucleul pare a fi ,,materie”, restul fiind doar campul  in care electronii orbiteaza. Sa ne uitam atunci la nucleu: situatia se repeta- este compus din niste particule foarte mici , protoni, incarcate electric, intre care exista spatiu foarte mult si ,,materie” neutronica  infinitezimala care ii tine pe orbita. Sa privim atunci neutronii : situatia se repeta din nou, particule si mai mici, inconjurate de mult spatiu, etc. In incercarea disperata de a ajunge la ,,particula originala “ a materiei, cercetatorii au descoperit sute de particule, din ce in ce mai mici, inconjurate de spatii imense in raport cu ele. Nu s-a putut afla pana unde merge aceasta micsorare, daca exista cu adevarat o ,,particula cu masa”, adica o particula materiala . Si chiar daca ar exista, nu doar ea ci si spatiul  din jurul ei- care este de  multe milioane de ori mai mare – este, din punctul nostru de vedere, materia din care suntem constituiti.

Pornind de la premisa ca vor gasi totusi candva aceasta particula,  si extrapoland gradul de ,,micsorare” a prezumtivei particule la care s-a ajuns fara a fi  fost identificata inca, fizicienii au ajuns la concluzia ca toata materia din Univers ar putea- eliminand spatiul din jurul acestor presupuse particule- sa se condenseze intr-o ,,materie “ adevarata care nu ar avea o dimensiune mai mare decat o minge de tenis. Toate planetele, galaxiile, etc, tot ce credem ca exista in Univers, nu ar fi mai mare decat atat. Restul, pana la imensele spatii pe care le percepem  acum ca fiind Universul, nu reprezinta decat ,,camp” , adica zone de vid in care actioneaza o forta ( electromagnetica).Cat ar reprezenta   in cazul acesta ,,materia” din care este compus corpul nostru? Aproape nimic. Mai degraba nimic, daca luam in considerare faptul ca am pornit de la premisa ca vom gasi candva particula masei, desi aceasta nu a fost gasita pana in ziua de azi.

Prin urmare noi, oamenii,  suntem de fapt energie. Energie condensata in ceea ce consideram a fi materie. Nimic special fata de orice alta ,,materie” din Univers. Suntem energie condensata, asa cum este si piatra, si frunza, si scaunul, si cainele, etc.   Diferenta dintre ceea ce numim energie si ceea ce numim materie nu consta decat in faptul ca materia este perceputa de simturile noastre. Consideram ca ceva este  ,,materie” atunci cand percepem acel obiect ca avand anumite caracteristici : are dimensiuni –adica granite de densitate ( particulele din care este constituit se atrag cu o anumita forta) , are o anumita greutate-adica este atras de pamant cu o  anumita forta  , are o anumita culoare -adica la impactul cu fotonii le modifica acestora  lungimea de unda, s.a.. Nu putem percepe materia respectiva, fara ca aceasta  sa aiba macar una din caracteristicile mentionate. Dar aceste ,,caracteristici” pe care le atribuim ,,materiei” sunt de fapt perceptii ale organelor noastre de simt, chiar daca simturile noastre sunt ,,imbunatatite” de instrumente de masura. Perceptii despre care stim ( din iluziile optice/auditive , din iluziile  viselor, etc) ca nu sunt chiar foarte ,,de incredere”. Caci percepem in fapt doar niste granite, ceva care este diferit de mediul considerat a fi obisnuit, bazal, din jurul  corpului nostru: percepem un corp solid pentru ca atomii lui se atrag mai puternic  decat cei din aerul cu care suntem obisnuiti; percepem greutatea pentru ca  atomii materiei respective  sunt  atrasi  de pamant cu  o forta mai mare decat  cei ai  aerului din jurul nostru, percepem un miros pentru ca printre atomii prezenti in mod normal in structura aerului se interpun atomi diferiti (  energie condensata diferit), percepem imagini pentru ca  lungimea de unda a fotonilor e diferita, percepem caldura/frig pentru ca particulele din jur au un nivel de vibratie care prin frecare elibereaza o energie calorica  diferita de cea a corpului nostru; percepem sunete pentru ca particulele vibreaza in jurul nostru cu o frecventa diferita de cea obisnuita pentru receptorii nostri. Ceea ce consideram a fi materie nu este decat tot o forma de energie, diferita de campul  energetic  pe care il consideram ,,bazal” sau indiferent ( aerul din jurul nostru, atmosfera). Desigur ca , in realitate,  exista energii mult mai multe decat cele pe care le percepem. De exemplu unele animale percep sunete, frecvente vibratorii, pe care noi nu le percepem. Ele sunt acolo, dar sensibilitatea receptorior nostri nu este suficienta, nu este ,,setata” pentru frecventa de vibratie respectiva. Sau nu avem receptori care sa fie sensibili la anumite caracteristici ale energiei din jur: de exemplu nu percepem magnetismul, desi exista animale care au astfel de receptori, de exemplu pasarile migratoare. Asta nu inseamna ca acel camp energetic care suntem noi, corpul nostru, nu este influentat de ceea ce nu percepem: campul magnetic  -de exemplu-are efecte de insanatosire sau de imbolnavire ( in functie de caracteristicile lui) asupra corpului uman, desi nu il percepem caci ne lipsesc receptorii respectivi.  Suntem prin urmare materie, adica o forma de condensare a energiei. La fel este si piatra.

4. Noi suntem insa o forma vie de condensare a energiei. Ce inseamna viu?  Diferenta dintre viu si neviu este capacitatea sistemului viu de a actiona in scopul autoconservarii, in scopul prelungirii existentei sale individuale si a speciei. Scopul suprem al existentei noastre este supravietuirea. De cand cand ne nastem si pana la sfarsit depunem eforturi care sa ne permita continuarea existentei. Un obiect  de exemplu, nu va actiona in nici un fel pentru a-si asigura perenitatea.  Un copac  insa , se hraneste, se orienteaza  dupa soare, face seminte care sa germineze si sa-i  recompuna sistemul  vegetal dupa ce el- ca individ-  va fi fost invins de entropie.  Un animal poate fugi de pericole sau isi poate schimba culoarea astfel incat sa se camufleze. Viata pare astfel o incercare permanenta de lupta cu fortele distrugatoare, o lupta cu entropia in scopul mentinerii tipului de organizare pe care il reprezinta.  Viu inseamna ,,cu intentia de a pastra ceea ce este”. Aceasta este caracteristica oricarui sistem viu. Se opune, intentionat, distrugerii. O piatra sta sa fie lovita cu ciocanul, un om se fereste .

Mai mult chiar, organismele vii sunt forme instabile de organizare a energiei. In absenta unor energii nutritive  din exterior nu pot supravietui, se degradeaza rapid. O piatra ramane ceea ce este o perioada mare de timp, ea nu isi pierde forma de organizare, este stabila. Sistemele vii sunt instabile. Pentru a supravietui sunt obligate sa  preia  din jur anumite forme de energie ,,compatibila” ,  pe care le  transforma in energie proprie, si sa elimine energie reziduala, improprie. O fiinta vie care nu mai face schimburi energetice cu exteriorul nu mai exista, ea pierde energia initiala si moare. Prin urmare ceea ce incercam sa pastram este o forma de flux energetic: un fel de ,,vartej” in apa.   Tipul de energie ,,hranitoare” sau ,,compatibila”  cu sistemul viu  imparte aceste sisteme in sisteme vegetale sau animale. Vegetalele se hranesc cu energie anorganica si dioxid de carbon.  La nivelul lor se transforma materia anorganica in materie organica si dioxidul de carbon in oxygen. Vegetalele sunt astfel sisteme ce transforma energia straina ( foarte ,,indepartata” de caracteristicile energiei umane) in energie ,,comestibila”pentru noi, restul vietuitoarelor.  Animalele sunt mai apropiate de noi, oamenii. Caci ne hranim cu acelasi fel de energie: energie organica si oxigen.

Ne hranim cu materie organica pe care o descompunem pana la un anumit nivel si apoi o ,,reconstituim” in tesuturi proprii.  Pentru a reusi acest lucru insa, este necesar sa percepem energia din jur. Odata perceput tipul de energie, trebuie sa ,,hotaram “ daca poate fi compatibila sau nu cu sistemul nostru. In urma acestei decizii, vom actiona in sensul apropierii sau al indepartarii de energia perceputa drept hranitoare sau destabilizatoare. Prin urmare viul reprezinta  anumite forme de organizare a  energiei  ,  care incearca sa isi pastreze propriile  forme de organizare,dar care sunt sisteme deschise: asimileaza si elibereaza energie in jur. Suntem forme de energie care au ,,intentia” de a se pastra , de a se autoconserva, care se lupta cu tendinta fireasca  de entropie, de distrugere. Pentru acest scop, au capacitatea de a ,,percepe” schimbari din mediu si de a reactiona la ele. Suntem deci sisteme informatice cu intentia de autoconservare.

( definitie: Sistemul informational este ansamblul de elemente implicate in procesul de colectare, transmisie, prelucrare, etc. de informatii.Rolul sistemului informational este de a transmite informatia intre diferite elemente . De exemplu, in cadrul unei unitati economice, roulul sistemului informational este de a asigura persoanele din conducere cu informatii necesare pentru luarea diferitelor decizii economice sau de alta natura..)

Aceste mecanisme de supravietuire ( tropism pentru energia hranitoare si indepartarea de cea distructiva) sunt comune tuturor animalelor, vegetalelor si chiar oricarei celule vii care a fost prelevata din organism( Brad Lipton). Modul in care percep informatiile din exterior sunt oarecum asemanatoare in cazul tuturor fiintelor vii : receptorii de la nivelul zonei de contact a sistemului viu cu exteriorul sunt ,,sensibili” la modificarile energiei din jur.    Actiunile  consecutive  interpretarii  sunt insa modul specific in care fiecare specie de vietuitoare  se adapteaza si se lupta pentru supravietuire : schimbarea culorii corpului pentru camuflare( cameleonul) , fuga ( caprioara), imprastierea de cerneala ( sepia),  eliberarea de impulsuri electrice (meduza) , orientarea dupa soare ( plantele), etc.

Suntem deci forme de organizare a energiei ( la fel ca toate corpurile materiale), care insa poseda intentia de conservare a propriei organizari ( la fel ca toate fiintele vii), in acest scop avand capacitate  de perceptie si prelucrare a informatiei  ( la fel ca toate fiintele vii).  Ce ne deosebeste insa de acestea? Ce anume ne transforma in oameni?

Cel mai complicat  sistem viu  existent, omul , foloseste mecanisme extrem de complexe de adaptare in scopul supravietuirii.  Aceste mecanisme de supravietuire sunt in continua diversificare . Au inceput candva cu ,,fuga sau lupta “ in fata unui animal periculos  si au ajuns la ,,dresarea animalelor” sau la constructia de orase in care animalele nici nu mai exista. Au inceput cu ,,mananca o caprioara ranita” si au ajuns la forme rafinate de gastronomie.  Au inceput cu ,,apropie-te de o femela din specia ta ca sa asiguri supravietuirea speciei “  si au ajuns la reguli etice complicate si valori romantice pentru a forma cupluri cat mai apte sa creasca descendentii. Diversificarea impresionanta a mecanismelor de supravietuire  a fost posibila insa numai multumita celei  mai importante caracteristici a omului: ratiunea . Modul in care interpreteaza  tipul de schimbare a mediului ca fiind benefic sau agresiv, precum si stabilirea tipului de reactie la  aceste schimbari, este sediul marilor diferente dintre animale si om, este ceea ce ne face ,,superiori” tuturor formelor de organizare a energiei. Caci acest mod complex de interpretare este RATIUNEA. Capacitatea superioara de prelucrare a informatiei este singurul lucru care ne deosebeste de restul fiintelor vii.

Ce este aceasta ratiune? De ce este atat de importanta? De ce prezenta ei ne-a transformat in fiinte unice? Caci pana la acest nivel nu suntem –  noi, oamenii –  cu nimic speciali. Am vazut ca suntem forme de organizare a energiei care se lupta pentru pastrarea propriului sistem de organizare deschis si  instabil, in acest scop hranindu-se cu energie ,,compatibila”si evitand energia destabilizatoare . Aceasta este definitia oricarui animal. RATIUNEA este cea care ne scoate din anonimatul tuturor formelor de materie organica vie, caci ea a diversificat si a rafinat la extrem mecanismele de supravietuire, catapultandu-ne  astfel de la nivelul unor vietuitoare destul de sensibile si cu multi dusmani naturali,  in varful lantului trofic.

Ratiunea este definita ca  ,,Facultatea omului de a cunoaște, de a gândi logic, de a înțelege sensul și legătura fenomenelor”.  Prin urmare, principala  cale de supravietuire a omului este capacitatea sa  de a stabili legaturi ,,logice” intre lucruri/situatii/fenomene, adica de a atribui cauzalitate , sens , lumii inconjuratoare.  Aceasta capacitate presupune insa notiunea de succesiune in timp, iar aparitia ei  determina posibilitatea de a ,,previziona” schimbari ale mediului in viitor, precum si efectul diverselor actiuni posibile cu scop de conservare. Importanta covarsitoare a acestui mechanism de aparare este determinata de faptul ca el asigura sanse de supravietuire nu numai in conditii care au mai fost experimentate de specia respectiva ( cum este cazul celorlalte fiinte vii) , ci si in cazul unor situatii noi, necunoscute si neintalnite in trecut. Ne asigura deci nu numai supravietuirea in prezent, in momentul acesta, ci si in viitor.  Aceste doua ,,necesitati” ale omului sunt definitorii in comparatia cu alte animale: dam sens lumii (cautam un scop, un sens, o cauza) si proiectam continuu viitorul ( ne gandim la ziua de maine).  Rezultatul este capacitatea de a ,,previziona” viitorul si de a-l ,,controla”, ceea ce ne-a asigurat sanse mult mai mari la supravietuirea individuala si a speciei pe termen lung.

Cum facem asta?  Cum reusim sa stabilim legaturi intre lucruri? Sa dam sens? Sa stabilim cauzalitate?

Totul incepe odata cu perceptia unei informatii despre mediu. Informatia nu este , oricat ar parea de prozaic, decat un impuls electric ce se propaga prin neuronii  din corpul nostru.    Neuronii, celulele nervoase, sunt constituiti dintr-un nucleu si din prelungiri ce seamana cu niste conductori electrici. Au forma unui copac in care dendritele reprezinta radacinile iar axonul reprezinta tulpina , nucleul regasindu-se undeva la mijloc.  Impulsul nervos, informatia, nu este decat potential de actiune, adica un current electric ce se propaga prin conductorii acestia organici. Informatia se constituie la nivelul receptorilor,  adica al acelor neuroni periferici ale caror terminatii ( dendrite)  sunt sensibile la modificarile din mediul inconjurator.  In momentul in care energia din jur, campul din jurul terminatiilor receptoare, isi modifica o anumita caracteristica, proteinele din membrana receptorului isi modifica forma , determinand astfel deschiderea unor canale in membrana. Prin aceste canale vor putea trece anumiti ioni ( sarcini electrice) , care pana acum erau blocati de membrana. In felul acesta, modificarea campului energetic din jurul corpului , va determina modificarea incarcarii electrice a receptorului. Un obiect solid ne va parea astfel pentru ca in apropierea lui receptorii nostri tactili isi modifica incarcarea electrica, o  raza de lumina ne va parea astfel pentru ca in apropierea ei receptorii nostri vizuali isi vor modifica sarcina electrica, etc. Toti receptorii vor reactiona prin modificarea incarcarii electrice, ceea ce ii deosebeste fiind doar ,,caracteristica” ce se modifica in campul energetic din jur si la care sunt sensibili : receptorii tactili reactioneaza la modificare de densitate ( forta de atractie dintre atomi), cei auditivi la frecventa de vibratie a particulelor electrice, cei vizuali la lungimea de unda a particulelor , samd.

Modificarea incarcarii electrice a membranei receptorului, trebuie sa atinga un anumit nivel numit ,,prag”. In acest moment, diferenta aceasta de polaritate( numita si potential de actiune) se va propaga prin axoni  , la fel ca si curentul electric printr-un cablu electric conductor.  Neuronul are deci doua posibilitati la modificarea mediului:  nu reactioneaza ( daca depolarizarea nu a atins nivelul ,,prag”) si reactioneaza prin conducerea impulsului ( daca acesta a atins pragul). Neuronii pot exista deci in cele  doua stari posibile:  reactie sau nonreactie . Este asemanator sistemului binar folosit in programare, in care exista de asemenea numai doua posibilitati, notate cu  0 ( absenta reactiei) si 1 ( reactie).  In cazul reactiei propagarea  ,,curentului electric” va ajunge in final la creier, unde va determina aceeasi modificare a incarcarii electrice, de data aceasta in anumiti centri nervosi, in anumiti neuroni din creier. Acesta este modul in care o modificare a caracteristicilor campului energetic din mediu se va transforma la nivelul organismului viu in informatie. In cazul corpurilor neinsufletite, modificarea caracteristicilor campului energetic din mediu, va modifica in consecinta si pe cea a obiectului: energia calorica va determina, de exemplu, cresterea frecventei de vibratie a particulelor unui metal, astfel incat acesta se va dilata si atat. In cazul viului, modificarea campului energetic din jur sa va transforma ( prin intermediul proteinelor din membranele receptorilor) in informatie ce se va transmite mai departe si va determina ulterior un anumit comportament, diferit: putem sa ne apropiem de caldura si astfel sa incorporam energie calorica, sau sa ne indepartam de ea, in functie de modul in care vom interpreta acea modificare ca fiind benefica sau agresiva.

In functie de neuronii din creier la care ajunge impulsul electric, vom percepe o anumita caracteristica a mediului: (greutate, culoare, sunet, etc), caci pe scoarta cerebrala avem niste ,,harti” care ne fac sa percepem ,,taramul cartografiat”.

(Bineinteles ca ,,harta nu este acelasi lucru cu teritoriul”. De exemplu daltonistii numesc ,,rosu” o anumita lungime de unda a fotonilor  pe care persoanele ,,normale” o numesc ,,un fel de verde”. Este foarte greu sa stii ce anume percepe cu adevarat o alta persoana. Intamplator facem diferenta dintre daltonisti si oamenii normali pentru ca ei ,,incurca” mai frecvent culoarea rosie cu cea verde. Daca insa perceptia rosului nu ar fi semanat intrucatva cu cea a verdelui, nu am fi stiut ca ei percep diferit de noi.  Modul diferit de perceptie a ceea ce am invatat sa denumim la fel, este unul din motivele pentru care avem ,,gusturi” diferite. )

Hartile din creierul nostru ne ajuta sa interpretam schimbarile din mediu, astfel incat sa ne ,,adaptam” la acestea. Neuronul aflat la nivelul scoartei cerebrale pe ,,harta” informatiei respective, este legat de alti neuroni, prin retele complexe.

Adaptarea presupune  a stabili  daca modificarea din mediu ( perceputa la nivelul neuronului din hartile senzoriale)  ne este benefica sau – dimpotriva – potrivnica.  Presupune  in consecinta  si a hotari daca sa  ne apropiem  de energia buna, hranitoare, pe care o putem incorpora, cu care ne putem hrani, sau  sa ne aparam/indepartam  de energia negativa, care are sanse sa ne destabilizeze sistemul. Un anumit gust, un anumit miros, un anumit aspect, ne va face sa ne ,,hranim” cu acel aliment. O anumita caracteristica tactila sau termica, ne va face sa evitam obiectul ascutit/fierbinte, etc.  Mecanismele de perceptie descrise pana aici sunt asemanatoare  la majoritatea vertebratelor ( animale cu sistem nervos asemanator omului) si identice la mamifere, regnul animal din care face parte omul.

Interpretarea informatiilor percepute este insa diferita. La animale exista niste asocieri simple si  automate intre neuronii care descriu o anumita informatie si raspunsul la aceasta. Un  exemplu de asociere directa,  genetica, din nastere, este cel dintre neuronii care semnalizeaza imaginea unui  dusman natural si reactia de fuga sau lupta. Un exemplu de asociere castigata in decursul vietii  este reflexul conditionat descris de Pavlov: asocierea repetata a unui stimul indiferent cu un stimul ,,hranitor”  determina o reactie  asemanatoare  si  fata de stimulul indiferent. ( Cainele  care primeste  mancare in acelasi timp cu aprinderea unui bec, saliveaza ulterior si doar la aprinderea becului, chiar daca nu mai primeste mancare). Acest mod de asociere simpla determina imbunatatirea reactiei animalului  odata cu trecerea prin experiente diverse.: el reactioneaza de exemplu  si la zgomotul produs de apropierea unui dusman, daca in trecut zgomotul a fost asociat cu vederea pericolului.  Dar ea nu determina si reactia la un alt semn de apropiere a pericolului care nu a fost legat in trecut  direct de pericol. Adica nu va determina aparare daca animalul nu a experimentat déjà zgomotul  apropierii pericolului. In schimb omul reactioneaza prin frica si la un zgomot inofensiv , daca acesta este auzit noaptea, pe o alee intunecata.  Aceasta rafinare foarte importanta a reactiilor omului, este determinata de faptul ca , la om, intre  perceptia unei informatii din mediul inconjurator  si modul in care reactioneaza   se interpune   cognitia.  Ea este cea care determina reactii  la pericole pe care nu  le-am mai intalnit inainte ( fugi cand vezi un om mascat  pe o alee intunecata) , tot ea poate impiedica in anumite conditii o reactie automata de aparare  ( nu fugi daca sarpele pe care il vezi e la televizor) sau poate determina reactii diferite de la persoana la persoana( daca un tailandez este obisnuit sa manance serpi si ii e foame, se va apropia de un sarpe , spre deosebire de mine, care voi fugi cat ma vor tine picioarele) .   Cognitia reprezinta  asocierea  complexa a neuronilor de la nivelul scoartei cerebrale, adica o anumita retea neuronala  preformata, prin care circula impulsul electric care aduce un anumit tip de informatie.   Ansamblul acestor cognitii reprezinta ratiunea sau modul nostru de a gandi, de a stabili legaturi si relatii intre obiecte si situatii. Complexitatea acestor retele este cea care ne permite sa asociem foarte multi factori, foarte multe informatii, astfel incat raspunsul la aceste informatii sa fie extrem de divers. Aceasta diversitate ne asigura supravietuirea in conditii foarte dificile.

. Modul de formare al acestor retele cognitive este foarte important si a fost studiat de neurofiziologi si psihologi in ultimele decenii.  Aici se afla ,,cheia” intelegerii psihicului uman, aici este Graal-ul  mintii noastre. Intelegerea mecanismelor si legilor care guverneaza formarea acestor retele neuronale este pasaportul nostru catre ,,cunoasterea de sine”, dezideratul suprem al fiintei umane civilizate. Vom vorbi pe larg despre aceste legi care guverneaza mintea noastra, in continuare.   Deocamdata sa subliniem doar faptul ca retelele neuronale se formeaza in decursul intregii noastre vieti. Creierul uman este dotat cu neuroplasticitate ( Eric Kandel-premiul Nobel pt neurofizica in anul 2000) , adica in decursul vietii inactiveaza si asambleaza noi retele.  Asamblarea si dezasamblarea acestor retele depinde foarte mult de experientele prin care trecem, dar si de modul in care alegem sa ne raportam la experiente, de pattern-uri de invatare , de anumite substante, etc.

Efectele cognitiilor noastre sunt reactiile noastre la anumite informatii din mediu, reactii care  ,insumate , determina   comportamentele noastre.

Fiinta umana este deci un sistem  informational  deschis de organizare a energiei , ce incearca sa isi mentina forma de organizare prin acumulare de energie din mediu si protectie fata de energia destabilizatoare,  apeland la mecanisme diverse si complexe in functie de experientele din trecut , de perceptiile prezente si de aprecierile pe care le face cu privire la  cauze/efecte si la viitor. Este deci un sistem informational ce acumuleaza permanent informatie, in scopul de a-si pastra forma de organizare energetica.

Fiind sisteme informatice, suntem   asemanatori cu un calculator. Pentru a functiona trebuie sa nu existe defectiuni nici la nivelul formei pieselor ( anatomie), nici la nivelul materialelor din care sunt facute piesele ( chimie), dar trebuie sa avem si curent electric ( energie ) ,   precum si o intentie de functionare( eu folosesc computerul). In cazul computerului insa, atat energia de alimentare ( curentul electric) cat si intentia de functionare( folosirea, pornirea si depanarea aparatului), sunt din afara sistemului, ele apartin unui sistem exterior: omul. In cazul omului insusi, intentia este in interiorul nostru. Daca in cazul computerului, alimentarea cu energie si sistemul informational necesar pentru functionare ( perceperea defectiunilor, aprecierea bunei functionari, gasirea metodelor de depanare,programarea softului etc) apartin exteriorului, in cazul fiintelor vii ele sunt in interior. Propriul sistem este cel care se straduieste sa functioneze. El este cel care percepe informatii despre buna functionare si despre mediul din jur  care ar putea afecta aceasta functionare. Tot el este cel care se alimenteaza cu energie, care preia energie din jur si o transforma in combustibil. De aceea, esecul de supravietuire nu poate fi ,,aruncat” pe seama exteriorului,  al exploatatorului sistemului. Ci esecul functionarii lui este, oricum am privi lucrurile, un esec personal.  Programul computerului  este  un program care sa asigure supravietuirea computerului.

Desigur ca se poate intampla ca un pahar cu apa sa fie varsat pe tastatura. Acest accident este insa determinat de exterior, de o intentie exterioara computerului, ( eu am pus paharul langa tastatura) fata de care computerul este complet indiferent . Daca insa eu sunt cea care m-am taiat la deget, atunci nu este incriminata o eroare exterioara, ci este propria mea eroare de autoconservare. Daca ceva din interiorul meu nu functioneaza bine, inseamna ca propriul meu sistem informational functioneaza deficitar. Eroarea informationala ( perceptia, prelucrarea sau comanda data) este raspunzatoare de ineficienta intregului organism.

In cazul in care asupra mea actioneaza o forta exterioara agresiva si inopinata, care mi-a depasit capacitatea de previzionare, de reactie, inseamna ca sistemul meu informatic nu este atat de sensibil incat  sa detecteze sau sa previzioneze pericolul. Daca nu gasesc in jur energie care sa imi intretina functionarea, inseamna ca nu am adoptat actiunile necesare gasirii sau prelucrarii energiei disponibile. Caci asa cum spuneam, totul este energie. Suntem forme de organizare a energiei intr-o mare energetica. Un fel de ,,clustere” de apa ( aglomerare de molecule in forme regulate)  intr-un ocean. Desigur ca a avea dezvoltata la perfectie abilitatea de prelucrare a informatiei ar reprezenta nemurirea. Nu suntem nici pe departe, noi, oamenii, la acest nivel de dezvoltare. Dar suntem, totusi, detinatorii recordului in randul vietuitoarelor de pe Pamant. Si nu ne folosim creierul decat la 15% din capacitate!

Deficitul la nivelul prelucrarii informatiei se exprima in comportamente incorecte, care nu slujesc programul de supravietuire. Eroarea nu este observata decat in rezultatul exprimarii sale, in ineficienta sistemului de a se autoconserva, in boala sau moarte, precum si in formele mai subtile de exprimare a esecului intentiei de supravietuire: depresii, comportamente adictive autodistructive, etc.

Cum scopul suprem al sistemului viu este autoperpetuarea, ineficienta sistemului poate fi observata din faze mai timpurii, inainte de a se ajunge la falimentarea sistemului. Erorile se vor exprima diferit, in functie de eroarea facuta si de gravitatea ei. Incepand cu imposibilitatea de a-si asigura hrana, trecand prin comportamente care afecteaza sanatatea pe termen lung, cu incapacitatea de a procrea sau cu absenta unui sens personal al vietii, toate acestea sunt semne ale pierderii energiei vitale, adica a dorintei de a trai, a intentiei de supravietuire, scopul suprem al functionarii umane.

Programul mental  de supravietuire pe care il avem implementat genetic are la baza , la fel ca si un program de calculator, un sistem binar, bazat pe doua raspunsuri/reactii posibile: adevarat/fals, bine/rau, hranitor/distructiv, etc.   Perceptia informatiei se face prin intermediul senzatiilor .Senzatiile simple de tipul placere/durere   determina asimilarea  informatiei  de tipul hranitor 1/daunator 0. Raspunsul  sistemului  informatic  0( daunator)  sau 1( hranitor)  pentru anumite situatii complexe din mediu, se va repercuta in comportamentul corespunzator .Transpunerea acestor raspunsuri in comportamente se face prin intermediul emotiilor consecutive: atractie 1sau frica0 , ce se exprima in comportamente de apropiere1 sau  fuga0. Medierea intre informatie si actiune se face deci prin intermediul emotiilor frica/atractie. Actiunile consecutive sunt si ele de doua tipuri : apropierea de sursele hranitoare de energie si indepartarea de sursele de pericol.

Deciziile incorecte se vor solda fie cu asimilarea de energie negativa, fie cu imposibilitatea de asimilare a energiei necesare. Daca eroarea informationala consta in a interpreta ca periculoase multe dintre resursele hranitoare, rezultatul va fi o infometare, un blocaj in hranire. In acest caz eroarea informationala consta in faptul ca , la o perceptie de energie hranitoare 1 am reactionat prin senzatie de frica 0 si comportament de indepartare 0.Daca dimpotriva, eroarea consta in a subaprecia pericolul, rezultatul este vatamarea directa a sistemului din partea exteriorului. In acest caz , la o perceptie de energie agresiva 0 , am reactionat prin senzatie de atractie 1 si comportament de apropiere1.

La fel ca in programare,la afirmatiile simple, bazale,  sunt adaugate reguli ale logicii , pe baza carora raspunsurile sistemului devin mai elaborate, mai complicate. De exemplu sa zicem ca avem implementate in program cateva afirmatii:

,,sa fii vulnerabil este rau”

,, Sa fii puternic este bine”

,,Sa fii prost este rau”

,, Sa fii destept este bine”

,,  Sa fii prost este mai mare decat sa fii vulnerabil”

,, Sa fii destept este mai mare decat sa fii puternic”.

Atunci, raspunsul sistemului in situatii mai complexe  va fi: ,,sa fii prost este mai grav decat sa fii vulnerabil”.  Asocierea celor doua situatii cu raspuns 0 se va solda cu raspuns 0( nu e bine sa fii si prost si vulnerabil) , asocierea celor doua situatii cu raspuns 1 va fi 1 ( e bine sa fii si puternic si destept). Dar ,,sa fii vulnerabil si destept este mai bine decat sa fii prost si puternic,” adica raspuns 1.

Raspunsurile binare de baza sunt asemanatoare la majoritatea oamenilor si se bazeaza pe ceea ce percepem  nativ ( genetic) a fi  hranitor1 si distructiv0, reguli care ne sunt implementate in genom.  Ceea ce ne provoavca durere , ceea ce ne agreseaza tesuturile, este negativ, ceea ce ne produce placere, ceea ce ne hraneste tesuturile  este pozitiv. (Reflexele de aparare la durere sunt mostenite genetic. La fel si reflexul de inchidere al ochilor in fata unei lumini puternice, indepartarea de un zgomot puternic, etc.  Reflexul de supt, de respiratie, sunt si ele prezente spontan de la nastere. )

Si  emotiile originare sunt determinate genetic :  sugarul  rade  cand vede o fata prietenoasa, plange cand vede una incruntata, se sperie de zgomote puternice, reactioneaza cu teama  la vederea dusmanilor naturali ai omului.

Pe aceste baze insa, se construiesc reguli mai complicate, fata de conjuncturi mult mai complexe.         Constructia acestor reguli si sisteme complicate se face prin asociere cu stimuli de baza. De exemplu : In cursul primilor ani de viata, aceste emotii si raspunsuri  automate se vor ,,lipi” de multe alte situatii, determinand astfel teama /placerea si la alti stimuli, din ce in ce mai complecsi, de data aceasta conditionati.  Fata relaxata, prietenoasa a mamei va fi asociata frecvent cu hranirea , deci va primi raspuns 1. Asocierea ulterioara a mimicii relaxate  cu comportamente  ale copilului pe care mama le aproba, va determina raspuns 1 si la acele comportamente. Tipatul si fata incruntata se vor asocia cu situatii sau comportamente ,,indezirabile” din punctul de vedere al mamei. In felul acesta se produc reactii conditionate la stimuli care initial erau poate indiferenti.

Exista  niste  legi de asociere si constructie a convingerilor mentale, adica a modului de interpretare a informatiei, numite ,,mecanisme de invatare”.

Exemplul de mai sus este o asociere simpla, asemanator cu reflexul conditionat al lui Pavlov, care apare si la animale: un caine care primeste mancare in acelasi timp cu aprinderea unui bec, va saliva ulterior si la aprinderea becului, chiar in absenta mancarii. Substratul la nivel neurofiziologic al acestei asocieri a stimulilor este descris de ,,legea lui Hebb” care stipuleaza ca , la nivelul creierului ,,neurons that fire together wire together” , adica neuronii care sunt stimulati in acelasi timp se conecteaza.

Experimentul ( nu foarte umanist) al lui Watson a demonstrat ca acest mecanism al conditionarii este implicat si in ceea ce priveste activitatea emotionala: un copil care era speriat de un zgomot puternic ce aparea in acelasi timp cu un soarece, a dezvoltat ulterior frica si la simpla vedere a soarecelui de care nu se temea  anterior experimentului. Emotiile sunt si ele prinse astfel in reteaua de perceptii si reactii aferente unei situatii. ( Probabil ca aceasta asociere este valabila si in cazul animalelor; Pavlov ar fi trebuit poate sa observe ca la aprinderea becului cainele nu doar saliveaza ci da si din coada.) Aceasta asociere se face nu numai dupa experimente repetate, ci si dupa o experienta unica dar cu incarcatura emotionala mare. De exemplu- daca o persoana a suferit un accident grav in timp ce era  deranjat de bazaitul unei muste, va resimti teama si la auzul acestui bazait. Acest mecanism este implicat frecvent in aparitia fobiilor, chiar daca, din pacate, persoana nu isi mai aminteste momentul si situatia cu care s-a asociat . De exemplu- musca din cazul de mai sus poate deveni obiect fobic.

Thorndicke a adaugat inca un mecanism- invatarea operanta: comportamentele  cu consecinte satisfacatoare sunt intarite , cele cu consecinte neplacute sunt evitate.( O pisica se va duce des intr-o curte in care gaseste mancare si le va evita pe cele cu caini agresivi).  Aceasta inseamna ca nu doar reactiile spontane, fiziologice ( de tipul salivatiei sau fricii) sunt invatate, ci si comportamentele intentionate: ma duc in locul x =  mancare, ma duc in locul y =durere.

Crescand nivelul de complexitate, mecanismele de invatare se diversifica prin adaugarea ,,recompensei simbolice” , in care nici macar nu mai este necesara o recompensa directa  ci doar una simbolica de tipul ,,aprecierii”, al laudei, etc. Caci am invatat ca ,,lauda” este urmata de actiuni recompensatoare din partea mamei.  Daca lauda nu s-ar fi insotit de recompense, atunsi acest mecanism nu ar functiona. De exemplu daca vrem sa invatam un caine sa aduca batul , vom incepe prin a-l recompensa cu mancare si vorba buna in acelasi timp. Dupa mai multe asocieri de acest tip, vorba buna va fi garantia recompensei ulterioare. Daca impreuna cu vorba buna, ulterior batem cainele , nu se va mai pastra aceasta asociere si comportamentul va diminua.(Desigur ca asocierea vorbei bune cu hranirea poate insa sa existe anterior dresajului, caci de cate ori am hranit cainele am vorbit cu el pe tonul respectiv. )

Asocierea cu persoanele din jurul nostru face posbila interventia unui alt mecanism de invatare- ,,invatarea prin model”: preluam comportamentele persoanelor din jurul nostru. Un copil care creste intr-un cartier cu un grad mare de delicventa are sanse mai mari sa adopte comportamente criminale, etc. Este clasic experimentul care demonstreaza cum, copiii care se temeau de caini invata sa se apropie de acestia atunci cand observa cum terapeutul se joaca impreuna cu cainii.

Ceea ce este foarte important de subliniat este faptul ca aceste asocieri, de la simple catre complexe, pornesc de la raspunsuri de baza de tip 0 si 1,  placere=1 si durere=0 . Cresterea complexitatii asocierilor este determinata de experienta de viata, de ceea ce am trait in primii ani, dar si de experientele ulterioare. Spre deosebire de un program de calculator in care o anumita asociere este imuabila, in ,,soft-ul” uman, raspunsurile se pot modifica. De exemplu putem ajunge la concluzia ca ,,sa fii vulnerabil este rau” prin asocieri facute in copilaria mica. Ulterior insa, un anumit ansamblu de experiente, ne va face sa schimbam raspunsul in :,, sa fii vulnerabil” se asociaza cu ,,sa fii sensibil”, si asta este bine. Deci , ne putem schimba convingerea, raspunsul automat de baza in ,,sa fii vulnerabil este bine”. Sau putem sa rafinam raspunsul in ,,sa fii vulnerabil este rau daca esti politist , dar e bine daca esti artist”. Aceasta capacitate de modificare a ,,convingerilor” sau a modului in care apreciem stimulii din jur, a fost demonstrata de catre Eric Candel, castigator al premiului Nobel pentru neurofiziologie in 2000. El a demonstrat ca creierul uman este dotat cu neuroplasticitate, adica are capacitatea de a forma retele neuronale noi si de a inactiva retele vechi, in functie de ceea ce experimenteaza.

Diversificarea retelelor neuronale este cea mai mare diferenta intre om si restul animalelor la nivel neurofiziologic.  Capacitatea de a interpune cat mai multi factori in luarea unei decizii , soldata  cu  nuantarea comportamentelor bazale de tip apropiere/fuga, este  principalul mecanism de supravietuire al omului. Performanta acestei abilitati este asigurata de experimentare. Cu cat sunt mai multi stimuli in jur, cu cat traim mai multe experiente, cu atat dezvoltam mai multe ramificatii neuronale.  Este bine-cunoscut faptul ca un copil care este supus unei stimulari sarace nu se dezvolta la maxima lui capacitate. Din contra, expunerea copilului la stimuli cat mai diversi va dezvolta abilitatile acestuia.

Un experiment facut pe soareci a demonstrat acest adevar. In trei custi au fost inchisi cativa soareci nou-nascuti. Cei din prima cusca erau supusi unor stimuli pozitivi ( mangaiere, sunete , lumina, etc) , cei din a doua cusca erau supusi unor stimuli agresivi ( socuri electrice, zgomote puternice, etc) iar cei din ultima cusca erau hraniti dar tinuti intr-un mediu cat mai lipsit de stimuli, cat mai neutru. Cei mai bine dezvoltati au devenit cei care erau stimulati placut. Cei mai nedezvoltati au devenit insa nu cei care erau supusi stimulilor agresivi, ci cei care nu erau supusi la nici un fel de stimuli.

In mod similar, copiii care nu aud vorbindu-se pana la varsta de 5 ani, nu mai pot deprinde niciodata limbajul, caci acesti centri corticali  se inchid daca nu sunt folositi pana la aceasta varsta.

Iata deci ca experimentarea cat mai diversa, supunerea la stimuli diferiti ne garanteaza dezvoltarea retelelor neuronale si , in consecinta, invatarea. Motivul pentru care oamenii in varsta dezvolta asa-numita dementa senila nu este acela ca le mor neuronii ( asa cum se credea) , ci faptul ca odata cu inaintarea in varsta oamenii isi restrang experimentarea, se inchid in medii sigure si stabile, cred ca ,,le-au vazut pe toate” si nu mai sunt curiosi. Una dintre cele mai eficiente metode de a evita ,,senilizarea” la persoanele in varsta este invatarea unor abilitati speciale: o limba straina, o meserie, etc. Persoanele in varsta care au activitate intelectuala ( cercetatori, profesori, etc) si care nu renunta la ,,a invata” , ajung sa aiba performante maxime spre senectute.

Experimentele de neurofiziologie au demonstrat ca abilitatile de invatare sunt crescute de un hormon numit dopamina, sau hormonul placerii. Efectele dopaminei sunt : senzatia de placere, cresterea abilitatii de invatare, cresterea capacitatii de a lua decizii, cresterea coordonarii motorii si a capacitatii de contractie cardiaca.

.   Dopamina ( hormonul placerii) este produsa in creier, de o zona numita ,,nucleus accumbens” dar si de alte zone ale cortexului, zone care se activeaza atunci cand am obtinut o recompensa in urma unei decizii corecte. Aceste corespondente au fost demonstrate de profes. Wolfgang Schultz (Universitatea Cambridge), care a demonstrat ca atunci cand o maimuta primeste o recompensa in urma alegerii raspunsului corect, aceste zone se activeaza si determina cresterea secretiei de dopamina. Dopamina creste insa si cand maimuta face o alegere in urma careia se asteapta sa primeasca o recompensa. Prin urmare, ea ne produce placere chiar in timpul efortului, inlocuind astfel senzatia inconfortabila de efort cu o senzatie placuta, cu conditia sa credem in rezultatul favorabil in viitor  al efortului nostru.

Pentru a anticipa insa o recompensa amanata, trebuie sa fim destul de siguri ca ea va veni. Pentru a deprinde aceasta abilitate, a amanarii placerii prezente de dragul viitorului, parintii nostri au folosit recompense simbolice( note , laude, etc. ) sau recompense directe mai mici ( imbratisare, etc). Cand experienta de viata ulterioara ne-a dovedit ca placerea amanata chiar va veni, am trecut direct la adoptarea comportamentelor de amanare a placerii, fara sa mai avem nevoie de o recompensa simbolica sau directa, caci  anticiparea placerii   determina eliberarea de dopamina cu efecte placute asupra corpului nostru, chiar in ciuda eforturilor prezente, sau tocmai multumita acestora.

Cercetarile asupra momentelor de fericire din viata omului au aratat ca , in afara momentelor spontane, care apar ,,din senin” , determinate de o stimulare a simturilor in general ( admirarea unui apus de soare, ascultarea unei piese musicale, etc), omul resimte ceea ce numeste ,,fericire” atunci cand ,,aproape a reusit ceva nou”. Adica in momentul in care inca mai face efort , dar este aproape sigur ca a reusit. De exemplu : daca invingem intr-o partida de tenis cu un adversar  pe care la inceputul partidei  il consideram superior noua, la ultimul serviciu  suntem fericiti. Daca victoria  era sigura de la inceputul partidei ( partenerul ne era  clar inferior),  aceste momente de fericire nu apar. Plictiseala, acel imbold spre a iesi din confort, este determinata de aceasta ,,adictie” la dopamina.

.. Aceasta anticipare necesara insa, presupune intelegerea notiunii de timp, de viitor. Presupune asumarea unei continuitati a propriului sistem , pe care animalele nu o au la fel de dezvoltata. Tot notiunea de timp si viitor a dus la  dezvoltarea  exponentiala a programului de supravietuire a speciei. In felul acesta supravietuirea individuala si cea a speciei au avut mult de castigat, acesta fiind motivul pentru care specia umana este astazi la capatul lantului trofic. A da sens mediului inconjurator, a- i afla si intelege ,,legile”,  inseamna a stabili o inlantuire in timp a cauzei si efectului. Daca am scoate timpul din discutie, nu am putea descoperi sau inventa nici o lege. De exemplu legea atractiei gravitationale presupune ca ,,un obiect este atras de pamant cu o  forta de atractie “. Aceasta forta exista in orice moment , si acum, si in trecut ,si in viitor. Dar noi am inteles-o numai privind cum un mar cade pe pamant. Aceasta presupune un comportament al marului ( cade pe pamant) dupa ce o conditie  preliminara ( anterioara in timp) a fost indeplinita : marul  a fost indepartat de pamant. Forta gravitationala a fost perceputa doar ca legatura intre cele doua evenimente.Prin urmare,  intelegerea regulilor mediului inconjurator de catre fiinta umana se face numai prin raportarea la timp, caci numai astfel se poate stabili legea cauza/efect: cauza trebuie sa preceada neaparat efectul.

( Insasi notiunea de sens presupune timp: sensul de deplasare inseamna in ce directie se va afla  obiectul la un moment ulterior celui initial. Sensul unei forte este directia in care va fi impins un obiect  dupa ce asupra lui  actioneaza forta, etc. Sensul mai este definit si ca pattern, adica model, o anumita regula de repetare a unei secvente. Putem , de exemplu, sa stabilim o regula in care anumite simboluri se asociaza intr-un sir de simboluri. Dar si aceasta asociere presupune a le raporta la timp, la succesiune : patratul apare dupa trei cercuri, etc.Daca privim sirul fara sa ii atribuim o succesiune , nu vom gasi ,,patternul”.)

Probabil ca daca am putea face un caine sa inteleaga ca daca se sterge pe picioare, nu latra noaptea, nu lasa oase pe covor, dupa  doua zile de astfel de comportamente  va fi primit in pat, el ar deveni umanoid. Modul in care un caine poate fi invatat sa nu mai latre este, asa cum spuneam, asocierea latratului cu bataia imediata, asociere ce va inhiba raspunsul animalului. Si noi, oamenii, am pornit de la aceleasi sisteme de asociere directa. Dar am reusit sa stabilim relatii pe durata mai lunga decat animalele, sa previzionam viitorul. Exista animale care par sa aiba aceasta capacitate innascuta : pasarile isi fac cuib cand vine iarna, cainele isi ingroapa osul, etc. Dar aceste comportamente fac parte din instinctele innascute, nu sunt reactii bazate pe intelegere si asocieri la distanta in timp. Dovada este faptul ca un caine crescut in casa isi ,,ingroapa” si el  osul in covor,  enervandu-si stapanul si crescand astfel sansele de a ramane fara mancare , ceea ce inseamna ca acest comportament nu este rezultatul unei deductii, ci doar un comportament innascut.

Exista experimente facute pe soareci, care au aratat ca si animalele pot invata asocieri la distanta in timp . De exemplu soarecii au primit mancare dupa 3secunde/6 secunde/9 secunde de la actionarea unui comutator. Asocierile se fac cu atat mai greu si se pierd cu atat mai rapid, cu cat distanta in timp la care apare  recompensa  este mai mare. Oricum, proiectia viitorului nu a depasit-la soareci- cele cateva secunde.

Diferenta fata de animale este aceea ca in cazul omului, comportamentele de aparare/hranire  nu vizeaza doar apararea/hranirea  momentana, in prezent, ci si proiectia viitorului si asigurarea acestuia pe termen foarte lung, prin eforturi in prezent.

Adica omul este capabil sa aleaga durere acum pentru placere mai tarziu, daca durerea de acum este mai mica decat placerea de mai tarziu. Este de notorietate experimentul cu copiii de 5 ani care au fost pusi sa aleaga daca mananca o bomboana acum sau trei bomboane peste douazeci de minute. Cei care au ales sa amane recompensa, au fost cei care, peste douazeci de ani, erau mai realizati si mai sanatosi. Animalele cu o anumita dezvoltare a inteligentei sunt ,,dresabile” , dar acest lucru se face nu prin amanarea recompensei ci doar prin asocierea simpla. Un caine poate fi facut sa nu manance din mana strainilor doar prin asocierea hranei data de straini cu durerea pedepsei, care astfel sterge asocierea initiala a hranei legata de mana strainului cu placerea.

Altfel spus, ,,ne facem vara sanie si iarna caruta”. Ba mai mult, in decursul evolutiei umane, am ajuns sa ne asiguram viitorul cat mai indepartat: ziua de maine, iarna care vine, batranetea si chiar generatiile viitoare dupa ce noi nu vom mai fi. Jocurile care ii distreaza pe oameni sunt cele care reflecta aceasta preocupare: daca in copilaria mica ne jucam ca si cateii, imitand lupte si harjoneala fizica( pentru a ne dezvolta abilitatile fizice) , apoi anticipand evenimente pe termen scurt ( cum ar fi traiectoria unei mingi), la maturitate ne amuzam cu jocuri complexe, de strategie si previzionare a unor evenimente cat mai indepartate( sah), de interpretare  a unor probabilitati ( bridge, poker), etc.

Preocuparea pentru viitor este cea care ne-a scos din randul tuturor celorlalte vietuitoare.  Ea ne-a facut sa ne construim case, sa ne educam copiii, sa inventam scrisul si cititul , etc. Traind doar in present, fara constiinta viitorului, animalele nu vor face niciodata un efort azi pentru ziua de maine. O tendinta scazuta de a previziona viitorul se soldeaza cu o mai mica sansa de supravietuire in timp.

Treapta a doua a necesitatilor umane in piramida Maslow ( care se activeaza dupa asigurarea necesitatilor fiziologice momentane) este cea  a asigurarii protectiei in viitorul apropiat: siguranta adapostului, a resurselor , a familiei, etc. Ea se activeaza numai in momentul in care am inteles ca , desi acum am mancat si nu mai simtim foamea, maine ne va fi foame din nou. Presupune deci o asociere la distanta in timp: am inteles ca ne este foame la cateva ore de cand ne-am hranit. Apoi ca dupa vara urmeaza iarna, etc. Asigurarea protectiei in viitor inseamna  un efort in present, desi acesta nu este necesar pentru supravietuire imediata. Altfel spus, oglindeste un discomfort azi de dragul binelui maine. Este deci dependenta de ,,toleranta la frustrare/efort”. Pentru a ne creste toleranta la frustrare, trebuie insa sa fim cat mai siguri de recompensa ce va veni.

. Aceasta convingere se construieste prin asocierea efortului cu recompensa si a lipsei de efort cu pedeapsa. Daca in copilarie efortul nu ne era recompensat la distanta din ce in ce mai mare in timp, atunci asocierea slabeste. Sa luam exemplul unui copil care invata  la geografie in loc sa iasa afara, la joaca. Pentru a alege acest comportament, el trebuie fie sa asocieze iesitul la joaca in aceste conditii cu pedeapsa rapida ( mama ma bate daca ma prinde cu lectia neinvatata), fie sa astepte o recompensa rapida daca invata  (  mama ma lauda sau imi aduce bomboane) , fie o recompensa la distanta( daca iau numai 10 in trimestrul asta tata imi cumpara bicicleta), fie una si mai indepartata in timp ( voi deveni doctor si voi munci mai putin decat daca voi fi  muncitor la drumuri si poduri). Asocierea cauzelor si efectelor la distanta cat mai mare in timp, ne ajuta sa luam decizii corecte pe termen lung. La fel ca la un joc de sah, numarul de mutari pe care le anticipam  in fata noastra este proportional cu speranta de a castiga partida. Definitia inteligentei este: capacitatea de a stabili legaturi intre lucruri/evenimente/fenomene/etc, care par initial a nu avea nici o legatura. Cu cat sunt mai indepartate in timp efectele unor evenimente sau situatii, cu atat este mai dificila asocierea lor.  Cu cat se interpun mai multe alte elemente intre cauza si efect, cu atat mai dificila este asocierea. Omul este fiinta care a reusit sa asocieze prin  relatii cauza/efect , evenimentele cele mai indepartate in timp, ceea ce i-a permis sa isi asigure supravietuirea pe termen foarte lung.

Odata cu intelegerea notiunii de timp si viitor, precum si a asocierilor cauza/efect  vine insa si o mare nota de plata: constiinta mortii. Greu de suportat si principala sursa de ,,angoasa”, constiinta mortii individuale ne-a propulsat insa spre prioritizarea  programului de supravietuire al speciei. Supravietuirea individuala ca program si tel suprem al fiintei vii, este sortita esecului. Noi, oamenii, stim asta. Asa ca singura modalitate de a pastra macar ,,ceva” din ceea ce suntem noi , este supravietuirea speciei noastre, sau macar a sistemului viu.  Intelegand ca noi- ca fiinte individuale-murim , privind catre viitorul tot mai indepartat, ne transformam programul de supravietuire individuala in program de supravietuire a speciei. Programul de supravietuire a speciei nu poate asigura conservarea formei  de organizare energetica a sistemului nostru: corpul nostru  fizic nu isi poate conserva la nesfarsit forma de organizare a energiei care  se disipa in campul energetic din jur. El poate conserva numai informatia din ceea ce numim individ. Informatia se transmite , in cazul descendentilor directi, prin AND, dar….mult mai important in zilele noastre, prin transferul de informatie intre indivizi in cursul relatiilor interumane din timpul vietii, precum si prin ,,creatiile” pe care le lasam in urma noastra, prin contributia experientei noastre de viata la inconstientul colectiv ( cum l-a numit Young) , sau la constiinta umanitatii.

Programul de supravietuire ne este implementat din nastere. El presupune insa doua componente: supravietuirea individuala si cea a speciei.  Aceste doua componente sunt existente in orice organism viu si sunt strans interconectate: fara indivizi in viata nu ar exista specia, fara specie supravietuirea individuala este improbabila.

Implementarea acestor programe principale de supravietuire individuala si a speciei  este genetica. Ne nastem cu ele. Dovada este existenta nativa a unor instincte sau pusiuni. Instinctele  primare sunt cele de hranire si adapost , urmate de  cel de atasament ( sau comuniune sociala – Adler) , de cel de explorare si , in sfarsit, de cel reproductiv. Aceste instincte se exprima prin nevoi primare: de hrana si adapost, de atasament, de explorare, de reproducere. Ansamblul acestora reprezinta impulsul primar, energia vitala,  caci ele sunt cele  care determina organismul viu sa se lupte pentru supravietuire. Nevoile sunt un fel de subprograme ce sunt subordonate programului principal, acela de supravietuire. Asigurarea indeplinirii acestor nevoi se soldeaza cu supravietuire.

Nevoile primare  ce se exprima chiar de la nastere sunt cele de hrana, oxygen si adapost ( care inseamna de fapt protectia fizica a corpului fata de stimuli durerosi tactili, termici, etc).  Ca dovada, la nastere copilul respira singur, automat; reflexul de supt este innascut( de fapt este present chiar din cursul vietii fetale); la fel sic el de flexie a membrelor la stimuli durerosi( fatul isi strange membrele in cursul amniocentezei, iar nau-nascutul si le strange si el la stimuli durerosi sau frig). Energia vitala scazuta se exprima , la nastere,  prin absenta acestor nevoi:  se stie ca puii de animale care nu sug, sau cei care sunt apatici, imobili,  nu vor supravietui.

Cum pentru a fi alaptat, copilul are nevoie de mama, si in organismul acesteia trebuie sa existe instinctul de a indeplini nevoia de hrana si protectie  a copilului. Acest instinct este cel de reproducere, iar expresia lui chimica este hormonul numit ocitocine ( hormonul tandretei) , care se secreta in cantitate mare in corpul mamei in  sarcina si mai ales in cursul travaliului, dar si in cursul alaptarii. Iata cum vom regasi chiar de la nastere, intersectarea celor doua programe de supravietuire: cel de hranire/protective al copilului conlucreaza cu cel de reproducere al mamei, astfel incat sa se asigure supravietuirea individuala a puiului. Daca mama nu are acest instinct de a-si proteja puiul, supravietuirea copilului este compromisa. Depindem deci, inca din primele momente ale vietii, de instinctual de supravietuire al speciei.

In urmatoarele luni de viata ale copilului, se exprima instinctul  de atasament.  Cu cat este mai indelungata perioada de dependenta de mama la o anumita specie, cu atat este mai important acest instinct. La om, atasamentul de mama este de cea mai mare importanta, caci copilul are nevoie de cea mai indelungata perioada de protectie pana la castigarea autonomiei. Modul in care copilul reuseste sa isi indeplineasca nevoile sau, mai exact, sa isi ,,convinga” mama sa I le indeplineasaca, va determina intarirea sau dimpotriva, renuntarea la comportamentele de atasament, de apropiere de alte persoane. Genetic, nou-nascutul se indreapta catre figura protectoare (avand un tropism pentru aceasta) si actioneaza astfel incat sa ,,atraga” , sa ,,seduca” persoana de care depinde supravietuirea lui. In acest context se inscriu  zambetele si  imitarea expresiei figurilor protectoare la numai 48 de zile de la nastere. Pe de alta parte, la capatul celalalt al relatiei, figura protectoare ( in general adulta) are inscrisa  in genom atractia catre ,,pui”. Eliberarea ocitocinei ( hormonul tandretei) la vederea anumitor proportii corporale care sunt specifice  puilor,  sau la auzul anumitor tonuri caracteristice vocilor acestora, este modul intelept de inchidere , la celalalt capat, al mecanismului initial de supravietuire. Epuizarea rezervelor de ocitocina din cursul sarcinii si al travaliului, este astfel suplimentata, pentru a asigura in continuare protectia copilului.  (Este important de adaugat ca eliberarea de ocitocina la vederea si auzul puilor, are loc si in organismul masculin, ceea ce asigura protectie si din partea tatalui, cu conditia ca acesta sa fie in preajma progeniturii.) Apropierea de mama are ca effect nu numai  asigurarea hranei si protectiei pentru copil,  ci va avea si efecte pe termen lung. In cursul contactului fizic, al mangaierilor, se secreta in organismul copilului STH, hormonul de crestere, care va imbunatati capacitatile motorii ale copilului. Acesta este motivul pentru care populatia urbana este mai inalta in medie decat cea rurala( in mediile rurale se considera ca ,,un copil trebuie mangaiat doar in somn”). In functie de modul in care mama reactioneaza la comportamentele native de atasament ale copilului, persoana va cristaliza un anumit ,,model de atasament” , care va sta la baza personalitatii adultului de mai tarziu, in special in ceea ce priveste modul in care va stabili relatii interumane. Si la acest nivel cele doua programe se intersecteaza si se intrepatrund: modul in care mama va reactiona la nevoia de atasament a copilului, va determina modul de relationare sociala a acestuia. In acest mod, programul de supravietuire al speciei se transmite din generatie in generatie si prin intermediul sistemului informational, si nu numai genetic.

Opus ca directie  instinctului de atasare, de apropiere de mama,  dar avand acelasi scop al asigurarii hranei in viitorul mai indepartat, cand mama nu va mai fi, se afla urmatorul instinct in ordine cronologica:instinctul de explorare. Pe masura ce creste, copilul trebuiea sa castige autonomie, trebuie sa isi dezvolte abilitatile de a-si asigura singur hrana si protectia . Rolul instinctului de explorare este aceasta castigare a autonomiei. In acelasi timp , el serveste si instinctul de reproducere, caci fara iesirea din atasamentul si dependenta de mama, fara a avea un tropism catre alti semeni, individul nu isi poate gasi partener sexual.  Inceputul exprimarii instinctului de explorare  la nivel comportamental se face destul de repede dupa nastere, cand copilul incepe sa isi dezvolte abilitatile motorii si ale organelor de simt.  Comportamentul de explorare este nativ, orice copil simte nevoia sa cunoasca ceea ce are in jur, sa simta si sa interpreteze mediul prin simturile sale: sa miroasa, sa pipaie, sa guste, sa vada.  In cazul in care tendinta exploratorie  a copilului a fost urmata de avertizari  persistente de pericol din partea parintilor, sau chiar de agresivitate parentala ( uite ce ai facut! Ai spart/stricat, etc…), copilul va asocia noutatea cu pericolul si isi va restrange orizontul explorator.  La fel se va intampla si  daca parintele asigura toate necesitatile copilului, chiar si dupa ce acesta si-a dezvoltat abilitatile care ii permit sa se descurce singur. Ceea ce Adler considera a fi ,,rasfat” este tocmai aceasta asigurare a priori a implinirii necesitatilor copilului, descurajand astfel eforturile acestuia si , in consecinta, tendinta de explorare. Am vazut ca toate comportamentele noastre au la baza cele doua comportamente de baza: apropiere de energia hranitoare si indepartare de cea agresiva. Daca mama este cea care asigura hranirea mult timp, atunci copilul va persista in apropierea de aceasta. Interventia instinctului de reproducere  este cea  care mai are sanse sa determine copilul sa isi asume independenta. Dar, asa cum am specificat si mai sus, si acestinstinct  are ca punct de pornire modelul de relationare maternal. Modul in care mama raspunde la comportamentele instinctive de explorare, va influenta personalitatea adultului de mai tarziu, mai ales in ceea ce priveste axa actiune/inactiune, independent/dependenta si  substratul nivelului emotional al anxietatii.

Ultimul ca expresie cronologica este instinctul de reproducere.. Instinctul de reproducere cuprinde ca si comportament innascut, atractia fata de persoanele de sex opus , precum si comportamentele ulterioare native de crestere si ingrijire a puilor. Asa cum am spus, un rol important in expresia chimica a acestui instinct este ocitocina ( hormonul tandretei). Ea se elibereaza atat in relatie cu ,,puii” ( chiar si puii de animale) cat si in cursul indragostirii. Instinctele de reproducere sunt  diferite de celelalte instincte mentionate mai sus, prin aceea ca ele sunt expresia programului de supravietuire a speciei, si nu a individului. Acesta este motivul pentru care ele se exprima mai tarziu, atunci cand dezvoltarea individului permite transferul focusarii dinspre sine spre urmasi.  Animalele au inscrise genetic aceleasi comportamente sexuale native ca si omul, comportamente care vizeaza procreerea si ingrijirea puilor pana in momentul in care acestia au sanse de a supravietui singuri. Spre deosebire de animale insa, la om programul de supravietuire al speciei este foarte mult extins . Aceasta extindere a crescut exponential odata cu istoria umanitatii.

Instinctual de reproducere este cel care ar trebui numit de fapt instinct primar de supravietuire a speciei. Caci faptul ca il numim instinct sexual sau reproductive ne indeparteaza de la natura si telul lui. Asa cum spuneam , genetic el cuprinde comportamente sexuale si de crestere a puilor. Dar tot aici ar trebui sa includem si celelalte comportamente orientate catre prezervarea speciei si chiar a vietii in general, comportamente care s-au dezvoltat prin asocierea la comportamentele initiale cu rol in supravietuirea speciei si care au devenit  din ce in ce mai complexe si mai elaborate. Instinctual de reproducere este doar forma initiala, rudimentara, a instinctului de comuniune sociala. El reprezinta impulsul primar care ne face sa ne apropiem de o alta fiinta din aceeasi specie. Ulterior insa, in decursul dezvoltarii filogenetice, el s-a extins catre multe alte fiinte din specia noastra.

Observatiile lui Freud asupra exprimarii instinctului sexual inca din anii fragezi ai copilariei, are un substrat real , caci asa cum spuneam, instinctul de reproducere ( sau cel de supravietuire al speciei) este nativ, iar mugurii lui de exprimare se regasesc, desigur, devreme, in copilaria mica. Faptul ca el este indreptat initial catre mama/tata ( in forma complexului Oedip mentionat de Freud) , este logic, caci mama /tatal sunt primii exponenti ai speciei din care facem parte. Interdictia incestului ( si ea rationala din punctul de vedere al interesului pentru supravietuirea speciei) , va deplasa tinta interesului catre o persoana din afara familiei.

Intersectarea celor doua programe de supravietuire ( individual si a speciei) la nivelul instinctelor primare, sunt motivele pentru care psihanaliza a fost prima forma de terapie a mintii. Focalizarea pe copilarie, pe punctul de plecare al modelului nostru psihic, este un mijloc coherent de intelegere a mintii noastre.  Dinamica subtila dintre cele doua programe de supravietuire, sta la baza tuturor problemelor psihologice ale omului. Raportul correct si interdependenta fluida dintre necesitatea supravietuirii individuale sic ea a speciei, sunt premisele ,,fericirii” umane. In cazul in care programul de supravietuire individuala nu se metamorfozeaza fluid  in cel de supravietuire al speciei, persoana va deveni o ,,celula canceroasa” . Persistenta in asigurarea interesului personal in defavoarea celui al speciei se soldeaza cu actiuni antisociale in cazuri extreme, dar ea poate lua forme mai attenuate, de genul vinovatiei. Vinovatia reprezinta sentimentul ca am ales in favoarea noastra impietand  interesul social . Absenta sensului vietii este si ea o forma de manifestare a incapacitatii de a glisa interesul dinspre sine catre ceilalti.    Din pacate insa, emotiile care avertizeaza sistemul despre aceste erori nu sunt asociate cu acest motiv real, caci de cele mai multe ori nu realizam nevoia care a ramas nesatisfacuta in situatiile respective. Asa cum atunci cand suntem indepartati  de mama in copilaria mica  nu stim ca avem  nevoie de protectie ci simtim ca ne lipseste contactul fizic cu ea ( simtim dor) , comportamentele care nu satisfac comuniunea sociala nu sunt asociate neaparat cu teama ca specia nu va supravietui. Simtim in schimb o neimplinire, o lipsa de sens, o nemultumire, simtim ca ,,ceva ne lipseste”.

Si chiar daca cineva ar incerca sa ne spuna ca in sentimentul nostru de nemultumire se afla o abatere de la interesul social, de multe ori am sustine contrariul, considerand  ca anumite comportamente ale noastre sunt altruiste, se subordoneaza interesului altor indivizi . Realitatea este insa alta: comportamentele care pot parea a se subordona interesului altor persoane, sunt uneori  forme de disimulare a interesului personal excesiv. De exemplu o mama care,, face totul “ pentru copilul ei , chiar cand acesta nu mai are nevoie de ea, cand el are déjà maturizarea necesara independentei, nu are – in fapt- un  comportament altruist. Cultivarea dependentei copilului  nu serveste interesele acestuia. Daca mama adopta totusi aceste comportamente excesive, motivul real este disimulat. El poate fi plictiseala ( incapacitatea de a crea, de a se dezvolta, de a rula si alte programe de supravietuire a speciei) , sau chiar persistenta exagerata a programului de supravietuire individuala, atunci cand ,  in schimbul acestor ,,sacrificii”  , ea va solicita,  direct sau indirect,  recompense care vizeaza propriul interes, incepand cu ,,sa nu ma parasesti” si  terminand cu ,,sa ai grija de mine in detrimentul propriei tale familii”. In acest caz, copilul ei nu este decat ,,un cont in banca” , iar strangerea banilor in conturi personale nu poate fi considerat altruism. La fel este si cazul femeilor dependente care ,,se dedica sotului”. Plata pe care o asteapta este , de obicei, asigurarea de resurse materiale  din partea acestuia. Nu este nimic in neregula cu a face schimburi de servicii. Dimpotriva, pe acest principiu este bazata societatea umana. Dar a te agata cu toate nevoile personale de o alta persoana nu este un schimb echitabil , iar acest lucru va duce, mai devreme sau mai tarziu, la probleme personale.

Desigur ca erorile pot surveni si in programul de supravietuire individuala. Resentimentul, furia reprimata, sunt si ele semne ale unei erori la nivelul infaptuirii programelor de baza. Furia este mediatorul emotional intre perceptia unei agresiuni   si comportamentul aferent acestei situatii care este  lupta/fuga . Daca alegem sa nu luptamsi nici sa ne  indepartam de energia agresiva, acest lucru se va exprima in resentiment. Este o eroare cognitiva, caci in acest caz va fi afectat programul de supravietuire individuala prin  inglobarea  energiei negative. Aceasta energie stocata se va exprima poate mai tarziu, in alte conjuncturi ( se spune ca nu exista oameni rai, ci oameni care sufera) , sau pur si simplu ne va eroda  incet dar sigur. Vom vedea ce anume exprima emotiile si cum pot fie ele manageriate, in decursul capitolelor urmatoare.

Altruismul, definit prin comportamentul ce favorizeaza alti indivizi in detrimentul propriului sistem, nu este un comportament dezirabil in conditiile in care el pune in pericol supravietuirea noastra, caci interesul social nu este decat suma intereselor personale. Daca toti indivizii s-ar sacrifica de dragul altora, am muri cu totii iar specia nu ar mai exista. Dar nici sacrificarea interesului speciei pe altarul interesului personal nu se soldeaza cu supravietuirea umanitatii  pe termen lung, caci omul este o fiinta care, in majoritatea cazurilor, este incapabila sa supravietuiasca singura. Asa cum am mai spus, fiinta umana nu este inzestrata cu capacitati fizice care sa o ajute prea mult sa supravietuiasca, motiv pentru care a fost obligata sa traiasca in grupuri, in societate. Asa se explica in fapt, asa numitul ,,altruism” de care dau dovada toate animalele sociale , exemplu fascinant in acest sens fiind furnicile. Umanitatea in ansamblul ei a trebuit sa descopere acest ,,egoism destept”  numit si altruism , caci ,,societatea” este o garantie a supravietuirii individuale. Altruismul este , in fapt, interes individual vazut pe termen lung.

Asa cum un copil este invatat sa imparta jucaria cu alti copii  fie sub amenintarea   pedepsei aplicata de parinti , fie observand ca daca nu o face nu va primi nici el jucarii de la alti copii si va ramane  singur, tot astfel, actele noastre ,,altruiste” sunt expresia unui ,,egoism destept”. La baza ,,egoismului destept” sta capacitatea noastra de a privi in viitor: numarul de pasi pe care suntem capabili sa ii vedem, cumva analog numarului  de mutari pe care le anticipam la un joc de sah. Chiar daca la prima vedere suntem capabili de acte ,,altruiste”( in care primeaza interesul unei alte persoane in detrimentul nostru) in realitate, la baza acestora sta tot un interes ,,egoist”, un egoism ,,pe termen lung”:  fac compromisuri intr-un cuplu , caci am nevoie de o familie care sa ma apere de singuratate si sa imi ofere sprijin ; dau bani cersetorilor pentru ca astfel ma simt generos  si sunt mandru de mine( de fapt imi imbunatatesc stima de sine); ma dedic copilului meu pentru ca iubirea mea neconditionata pentru el este efectul instinctului , asa ca voi fi implinita si fericita cand il voi vedea devenind o ,,adevarata fiinta umana” s.a.m.d.

Modul in care ar trebui sa ne comportam pentru obtinerea suportului social este cuprins  in ,,codul etic” al societatii respective. Fiecare tip de organizare sociala si-a stabilit propriile legi, astfel incat membrii ei sa beneficieze la maximum de sistemul social. Crestin fiind vom alege- de exemplu-  o  partenera unica de viata, iar atractia fata de o alta femeie ne va face sa ne simtim vinovati.   Daca suntem musulmani ,nu ne vom simti vinovati daca  avem  mai multe partenere , ba chiar vom fi mandri, caci aceasta situatie presupune un nivel material inalt si generozitate. (Este cunoscut faptul ca in societatile islamice numarul de barbati era mai mic decat al femeilor iar conditiile aspre de viata au contribuit la stabilirea acestor  ,,reguli sociale” . Aceste  reguli  cuprindeau ,de exemplu. obligatia ca un barbat sa ia in casatorie pe vaduva fratelui, asigurandu-I astfel resursele de supravietuire).

Si chiar daca nu mai suntem cu adevarat adeptii unei anumite religii, ne vom raporta la ,,legile relatiilor interumane” pe care ni le-am asumat traind intr-o anumita cultura sociala. Acest ansamblu de reguli  este supraconstientul lui Freud, este ,,parintele” din analiza tranzactionala, este umanismul sau  spiritualitatea din alte sisteme de gandire psihologice . Acest cod etic mostenit sau insusit , este cel care ne sanctioneaza in cazul in care alegem interesul personal in detrimentul unei alte persoane.  Este, de fapt, expresia programului de supravietuire  a speciei.   Nivelul ,,stachetei “ morale sau ,altfel spus ,normele etice din costiinta noastra vor stabili in ce masura ne vom simti vinovati si pentru ce.  Un prejudiciu adus cuiva si care nu este ,,sanctionat” de o instanta morala /etica/umanista din noi insine,  nu produce acest sentiment..  In exemplul cu barbatul care este obligat sa isi ia in casatorie cumnata, indeplinirea acestei ,,obligatii morale”   este soldata cu apreciere in cultura islamica, in timp ce in cultura occidentala un asemenea comportament ar fi considerat ingrozitor. Vinovatia presupune deci interventia unui sistem de valori care sa ne faca sa consideram ca am gresit fata de persoana cealalta, ca am incalcat sau am prejudiciat de un drept o alta persoana. Este un semn de avertizare care vine din programul de supravietuire a speciei.

Acest program nu este constientizat ca atare. Sunt destul de putini cei care, inainte ca programul de supravietuire individuala sa se epuizeze, sa constientizeze faptul ca au un program de supravietuire al speciei implementat. Putini dintre noi sunt interesati direct de alti oameni in sensul de indivizi ai speciei lor. Atunci cand avem probleme de ordin psihologic   simtim ca ceva ne doare, ceva ne lipseste, nu ne simtim bine… Daca o astfel de persoana ar fi instiintata ca la baza neimplinirii sau nefericirii ei sta abdicarea de la interesul speciei , aceasta ar fi complet nelamurita si ar raspunde poate : ,,ce legatura are faptul ca am probleme la serviciu   cu interesul speciei? Pe mine ma doare sufletul meu, personal, iar tu imi vorbesti despre specie!?”

Intr-adevar,programul de supravietuire a speciei umane este derivat din programul de supravietuire individuala. Este , mai exact, un fel de extensie a acestuia. Interesul speciei presupune raportare la viitorul indepartat, ceea ce se realizeaza in pasi succesivi: interesul individual imediat, interesul individual pe termen scurt, interesul individual pe termen lung, interesul individual pe termen foarte lung exprimat prin supravietuirea speciei. Eroarea in programul de supravietuire a speciei are deci ,,samburii” cognitivi in erorile survenite in programul individual. Asa cum incapacitatea omului de a supravietui individual pune in pericol supravietuirea speciei, ( caci specia este suma indivizilor), tot astfel, un blocaj in proiectarea viitorului se reflecta in probleme mai aproape de present, in forme mai putin evidente. Este ca o abatere de un grad de la o traiectorie liniara/circulara: pe masura ce bila avanseaza, abaterea va fi din ce in ce mai mare si mai evidenta. Astfel, eroarea cognitive din programul de supravietuire individuala, este putin observabila in stadiile timpurii ale vietii, mai ales daca este destul de mica. Odata cu inaintarea in varsta insa, abaterea va fi din ce in ce mai substantiala, iar dificultatiule psihologice ale individului mai evidente.

Asa cum spuneam, codul etic al unei forme de organizare sociala, este cel care vizeaza interesul speciei. Interesul speciei s-a accentuat in viata psihica a indivizilor ei odata cu proiectia viitorului indepartat. El are samburii de formare insa, in interesul pe termen mai lung al individului. Ceea ce inseamna ca incalcarea codului etic nu inseamna doar afectarea programului de supravietuire a speciei, interesul celorlalti indivizi, ci se reflecta timpuriu in abaterea  de la interesul individual pe teremen lung, in favoarea celui pe termen scurt. Psihologii cognitivisti au atras atentia ca la baza psihopatologiei umane sta incapacitatea individului de a adopta comportamente care sa vizeze interesul pe termen lung, in defavoarea interesului pe termen scurt.

Asa cum spune si proverbul: ,,mai aproape mi-e camasa decat haina”, fiinta umana este tentata  sa isi asigure intai supravietuirea personala , imediata, si abia apoi se va preocupa si de interesul  social care asigura  supravietuirea pe termen lung. Nu este rau ca este   asa, atata vreme cat interesul momentan este supravietuirea pusa in pericol de un agent extern foarte periculos, amenintator de viata. (Orice instanta morala contine ideea de legitima aparare. Iar un organism nu poate trai daca celulele sale sunt moarte). Cand insa alegem un alt interes  pe termen scurt (  care nu este supravietuirea) in detrimentul interesului pe termen lung , legile etice spun ca nu este bine sa ne comportam asa, iar cercetarea psihologica a demonstrate ca aceasta greseala duce la psihopatologie.

Pentru a vedea ce inseamna interes pe teremen scurt versus cel pe termen lung la nivel de individ, va trebui sa privim la piramida necesitatilor umane a lui Maslow, sistem care a ierarhizat din punct de vedere al prioritatii aceste nevoi (interese)  individuale umane.

Prima treapta este cea a  necesitatilor  fiziologice( hrana, apa, adapost etc)   . Ea reflecta interesul personal present si este expresia cea mai pura a programului de supravietuire individuala , caci presupune sa ne hranim/protejam acum, sa ne astamparam foamea , setea, sa ne adapostim la cald.  Privind putin in viitor, am inteles ca ne va fi foame si maine, chiar adaca acum suntem satui. Asa ca urmatoarea treapta  a necesitatilor de protectie individuala -pe termen putin  mai lung -este  asigurarea   protectiei   corporale, a sanatatii , familiei si proprietatii.

Privind si mai departe in viitor, am inteles ca pentru a ne asigura existenta pe durata mai lunga trebuie sa ne asociem cu alti indivizi umani: a treia treapta de necesitati umane , care cuprinde intimitatea sexuala , apartenenta si prietenie, cuprinde déjà mugurii programului de supravietuire a speciei. Interesul individual este asigurat de faptul ca traiul in societati de indivizi a crescut sansele de aparare si asigurare a hranei pe termen mai lung. In acest sens oamenii au invatat sa vaneze in grup, sa faca schimburi , sa locuiasca impreuna pentru a-si asigura o economisire de energie si a insuma munca depusa in construirea unui adapost etc. .  Apartenenta la un grup/familie/trib a determinat beneficii si in ceea ce priveste  asigurarea unui partener sexual si   cresterea copiilor( supravietuirea speciei).

Treapta a patra este cea a ,,stimei de sine”( a increderii in sine, a competentei, a respectului primit de la ceilalti). La nivelul interesului individual, aceasta treapta ne-a asigurat la inceputul dezvoltarii umane ca primim si noi o parte din prada comuna, pe care am vanat-o impreuna cu ceilalti membri ai grupului.  In ziua de azi,  aceasta nevoie importanta a omului este, potrivit statisticilor, conditie imperativa a fericirii, a implinirii si dezvoltarii umane. Caci ea este implicata in protectia impotriva  depresiei, este factor important al motivatiei, este indicator al modului in care vom reusi sa ,,rezolvam probleme” si a capacitatii de a ne descurca in conditii de stress si boala. Iata deci ca in aceasta treapta, interesul individual sic el al speciei sunt déjà proportionale: nu putem avea stima de sine decat ca rezultat al relatiilor cu ceilalti, prin respectful si validarea pe care o primim de la ceilalti. O buna raportare la ceilalti membri ai societatii ne asigura sanse sporite la fericire si sanatate.

Faptul ca Maslow a definit ultima treapta ca fiind cea a ,,actualizarii de sine”, fiind compusa in principal din creativitate,   este sugestiv pentru importanta pe care creativitatea o joaca in supravietuirea speciei, devenita déjà preponderenta. Vom vedea ce anume reprezinta cu adevarat creativitatea putin mai tarziu.

Activarea acestor necesitati se face chronologic, pe masura ce copilul creste, si nevoile treptei precedente sunt indeplinite:  ne invatam copiii intai sa isi asigure necesitatile fiziologice( mancare, apa, respiratie, somn, excretie, homeostazie), apoi sa isi asigure protectia ( corporala, a resurselor,  a sanatatii, a  proprietatii), apoi sa relationeze  cu alti copii,   etc.

Daca urmarim insa cu atentie codul etic al majoritatii formelor de organizare sociala ( cod care reprezinta ,asa cum am spus, legile de functionare optima a societatii respective) , vedem ca legea cea mai importanta pare a fi: nu ai voie sa iiti indeplinesti necesitatile unei trepte, incalcandu-le pe cele ale treptelor  urmatoare! Pare cam paradoxal…

Sa vedem :  Trebuie sa ne indeplinim necesitatile fiziologice fara  sa  punem  in pericol protectia corporala a noastra /a  celorlalti ( de exemplu nu avem voie sa lovim/agresam o alta fiinta umana  nici macar ca sa ne hranim , nu e bine sa mancam lucruri care ne afecteaza pe termen lung sanatatea, etc). Sau in incercarea de a ne  asigura protectia pentru viitor ( proprietati, loc de munca mai bun,  etc) nu este bine sa renuntam  la familie, prietenie si chiar intimitate sexuala – cum este cazul asa-numitilor ,,carieristi” care isi platesc cu singuratatea proprietatile si resursele achizitionate); nu e recomandabil sa ramai fara respectul semenilor de dragul apartenentei la un grup/familie/cuplu sexual ( tineri care raman legati de fusta-mamei,  relatii extraconjugale,s.a.).   ,,Noua religie” ( acest  nou sistem de organizare a relatiilor sociale), dezaproba si sacrificarea creativitatii, a spontaneitatii si lipsei de prejudecati pe altarul respectului social si al achizitiilor personale.

Toate aceste ,,incalcari” ale necesitatilor superioare de dragul celor situate inferior pe scara necesitatilor, sunt considerate deci indezirabile si apanajul persoanelor ,,instinctuale”, mai putin dezvoltate moral sau spiritual.  In realitate, nu este un paradox, caci nu este vorba de ceea ce ,,nu e voie” ci de ceea ce ,,este bine”. Adica , putem reduce codul etic la legea inversa necesitatilor individuale, si anume ,, trebuie sa indeplinesti intai o treapta superioara si apoi sa o activezi pe cea inferioara”. Programul de supravietuire al speciei are  la baza acest cod etic, iar inceputul lui este momentul in care alegem beneficiile individuale pe termen lung in detrimentul celor pe teremen scurt. Asa cum am vazut in experimentul cu copiii de 5 ani care au mancat o bomboana acum sau trei bomboane mai tarziu, inca de la aceasta varsta se pot gasi mugurii de activare ai acestui program. Aceste valori etice nu sunt decat ,,legi psihologice” in ultima instanta, legi care stau la baza dinamicii psihice umane.

La nivelul ultimei trepte a necesitatilor umane , cea a creativitatii, programul de supravietuire al speciei este prioritar. De aici incolo comportamentele umane vizeaza interesul celorlalti indivizi, iar energia psihica se orienteaza spre treptele ,,inferioare” din punct de vedere individual, dar superioare in ceea ce priveste asigurarea speciei: o creativitate exprimata a unui individ se va repercuta intr-o stima de sine crescuta, in valorizarea de catre societate( treapta 4). Respectul fata de ceilalti membri ai societatii  se va repercuta in asigurarea unor relatii ,,de daruire” ale individului fata de  ceilalti membri , relatii ce vor asigura protectia si resursele necesare satisfacerii necesitatilor fiziologice ale indivizilor din generatia urmatoare. Piramida necesitatilor umane ar trebui astfel sa aiba mai degraba forma unui cerc, a unui ciclu, caci  daca in copilarie nevoile se activeaza conform treptelor Maslow ( de jos in sus) , de la maturitate incolo evolutia presupune  succesiunea inversa a treptelor. In felul acesta, specia umana a avut o evolutie constanta, caci parcurgerea acestui ciclu al fiecarui individ a asigurat la sfarsitul vietii sale individuale, resurse mai mari pentru noua generatie decat cele pe care le-a avut la dispozitie generatia precedenta.
Motivul pentru care specia canina nu a inregistrat o astfel de evolutie este faptul ca un caine nu isi asigura supravietuirea speciei decat prin comportamentele instinctive de repoducere, care insa nu asigura resurse mai bune de la o generatie la alta, cid oar resursele minime necesare supravietuirii pe teremen scurt  a puilor. . Omul insa are un program mult mai dezvoltat, care l-a facut sa ajunga azi la capatul lantului trofic. Parcurgerea treptelor necesitatilor umane dinspre bazal spre varf se face in cadrul programului de supravietuire individuala, si dinspre varf catre baza in cadrul programului de supravietuire al speciei, ceea ce  determina din nou avantaje pentru programul de supravietuire individuala- de data aceasta al  generatiei urmatoare. Astfel s-a ajuns la   o evolutie in spirala a dezvoltarii umane. Aceasta contributie a vietii individuale la supravietuirea intregii umanitati  se face la nivelul fiecarui individ, si el se imbunatateste cu fiecare generatie.

In epoca prehumanoida, cand semanam foarte mult cu animalele, supravietuirea individuala era un scop greu de atins, chiar si pana la momentul in care puteam avea urmasi. Prin urmare, mare parte din viata omului consta in efortul de supravietuire individuala. Supravietuirea speciei era asigurata prin indivizi care reuseau sa ajunga la maturitate sis a faca urmasi, pe care ii ingrijeau pana in momentul in care aveau sanse de supravietuire autonoma.

Programul de supravietuire individuala era axat pe asigurarea hranei si adapostului, iar cel de supravietuire al speciei pe procreerea unui numar cat mai mare de urmasi , caci multi dintre ei erau sortiti pieirii.

Umanitatea a evoluat. In zilele de azi, in societatile civilizate, asigurarea hranei si adapostului sunt lucruri destul de usor de obtinut. Motivul pentru care am ajuns aici este acela ca indivizii dinaintea noastra au avut si ei un program de supravietuire al speciei. Daca nu s-ar fi inmultit, daca nu s-ar fi adunat in grupuri, daca nu ar fi impartasit ( prin vorbit, scris, etc) informatiile adunate de fiecare membru in parte, nu am fi ajuns la acest nivel de dezvoltare sociala care sa asigure obtinerea destul de facila a resurselor si protectiei indivizilor din generatiile noastre. In aceste conditii, programul de supravietuire individuala este in parte asigurat. In consecinta, programul de supravietuire al speciei se activeaza mult mai devreme in decursul vietii marii majoritati a oamenilor civilizati.  Transferul  prioritizarii acestui program catre descendenti  se face sub forma  ,,sistemului informational de valori  morale”, oricare ar fi formele sub care ele au fost descrise de psihologi: supraconstientul  lui Freud, parintele din analiza tranzactionala, comuniunea sociala a lui Adler.  La om supravietuirea speciei nu mai este  doar o problema de procreere , de ,,creare a urmasilor”. Acestui scop supreme i se subordoneaza in ziua de azi toate formele de ,,creatie”: noi tehnologii, modalitati de  transmitere a informatiei intre contemporani si catre urmasi  ( scris, citit,internet, etc) , metode de  educatie, forme de organizare mai eficienta a societatii, medicina, arta, etc. Caci toate formele prin care vrem sa  ,,lasam  ceva de pe urma noastra” , sunt metode de a imbunatati specia umana, inconstientul colectiv, de a avea o contributie la supravietuirea umanitatii. Nimeni nu isi doreste sa ramana in memoria omenirii ca un dictator, sau ca un mare criminal: toti ne dorim sa ramana ceva bun si frumos dupa noi, care sa imbogateasaca umanitatea.  Chiar si marii tortionari erau animati de ,,intentii nobile” ( ,,Iadul e pavat cu intentii bune….”)  Hitler a omorat foarte multi evrei in incercarea de a-si apara propriul popor de ceea ce considera a fi ,,pericolul evreiesc”. Acest program de supravietuire a speciei s-a dezvoltat exponential in societatile civilizate, actuale. Odata cu asigurarea supravietuirii individuale, adica odata cu indeplinirea mai rapida si mai facila a programului primordial , omul se indreapta spre implinirea programului de supravietuire al speciei. Aparitia asigurarilor sociale, a programelor umanitare, a celor pentru combaterea incalzirii globale sau pentru prezervarea rezervelor naturale, toate acestea sunt comportamente care reflecta scopul acesta. Dezvoltarea medicinii, a geneticii, eforturile pentru cresterea duratei de viata a individului, sunt urmate de scaderea in aceeasi  proportie a nasterilor. Caci de acum, supravietuirea speciei nu mai este axata pe crearea unui numar mare de urmasi . Crearea unor urmasi mai putini din punct de vedere numeric, este o conditie necesara acestui deziderat, caci numarul mare de oameni a devenit o amenintare la insasi specia umana. In consecinta, comportamentele de asigurare a supravietuirii speciei se axeaza acum mai mult pe asigurarea unor urmasi cat mai competenti ,  care sa traiasca mai mult si mai bine, astfel incat sa aiba  o capacitate mai mare de creatie, o sansa mai mare de a aduce o contributie mai importanta, fiecare in parte, la dezvoltarea umana.O viata mai lunga si mai implinita, confortul fizic si psihologic, acumularea de cat mai multe informatii si experiente in viata fiecarui individ,  sunt  conditii importante pentru activitatea creatoare umana si, in consecinta, pentru dezvoltarea constiintei umanitatii, ca premisa a supravietuirii pe termen foarte lung.

In acelasi timp, prezervarea rezervelor naturale, a mediului, precum  si obtinerea de energie necesara supravietuirii din reserve alternative, este o preocupare importanta a omului zilelor noastre, al carui program de supravietuire a speciei pare sa fie in plina derulare. Orientarea catre alte planete,  care ar putea theoretic sa gazduiasca fiintele umane, este o alta modalitate de a asigura supravietuirea speciei, in cazul in care chiar si planeta Pamant ar fi distrusa. Iata deci ca nu acceptam ideea  disparitiei  speciei umane nici macar in cazul cand ea s-ar produce odata cu  distrugerea Pamantului.

Supravietuirea umanitatii in general pare din ce in ce mai importanta pentru fiecare individ in parte in societatile dezvoltate. Daca in trecut supravietuirea individuala era rezultatul abilitatilor fizice ale fiecarui individ de a vana, de a-si construi un adapost si de a se lupta cu dusmanii naturali, in present nu mai este posibila asigurarea individuala a acestor deziderate. In societatea de azi nici un om nu mai este autosuficient: nu isi creste singur animalele pe care le mananca, nu isi face suingur painea, nu isi fabrica singur hainele, nu isi construieste un adapost din pamant. Asigurarea rezurselor proprii de hrana si adapost este o masura a modului in care el este productiv pentru societatea in ansamblul ei. Banii reprezinta forma de cuantificare a rolului nostrum la bunastarea societatii. Daca efectuam o singura operatie ( sa zicem ca facem bere) care este apreciata de multi membri ai societatii, atunci castigam bani care ne vor asigura resurse personale imbelsugate. Daca insa munca noastra nu foloseste unui numar mare de oameni, sau chiar unui numar mic ( familia) dar cu foloase importante,  atunci nici resursele noastre nu sunt indestulatoare. Evolutia omenirii a modificat cumva accentul dinspre individual spre global. Acum bunastarea societatii in ansamblul ei asigura supravietuirea individuala. Acesta este motivul pentru care multi oameni aleg sa isi paraseasca societatile native de dragul celor mai dezvoltate. In acest context, relationarea interumana devine o conditie primordiala a supravietuirii individuale. Abilitatea de a dezvolta relatii a devenit principalul mijloc de subzistenta si de sanatate psihica. Abilitatile fizice nu mai joaca nici un rol in subzistenta. Daca in trecut , informatiile despre locurile in care putem gasi mancare erau importante, in ziua de azi magazine sunt la tot pasul. Important a devenit modul in care, fiind de folos societatii, castigam bani care ne asigura resursele. Singura urma a importantei abilitatilor fizice  se regaseste in sport, dar chiar si in acest domeniu scopul principal nu mai este dezvoltarea fizica ca mijloc de a procura hrana/protectia, ci sanatatea organismului care sa asigure o viata cat mai lunga , precum  si castigarea respectului si aprecierii semenilor prin competitii sportive. Iata ca , odata cu evolutia, cele doua programe de supravietuire au devenit mai interconectate si mai interdependente ca oricand.

In cautarea asidua a ,,sensului vietii”, psihologii ( ca si toti oamenii civilizati) , au inteles ca fiecare om in parte trebuie sa isi gaseasca propriul sens. Se stie ca oamenii care se lupta cu nevoi materiale, care nu au asigurata ziua de maine, cei care au probleme stringente, nu isi  pun intrebari despre sensul vietii. Cand insa programul de supravietuire individuala este implinit ( avem tot ce ne trebuie pentru supravietuire individuala) , blocat ( experimentam situatii exceptionale de tipul incarcerarii intr-un lagar nazist-asa cum I s-a intamplat psihologului Victor Frankl)  sau epuizat ( suntem batrani sau bolnavi de o boala incurabila) , problema sensului vietii devine stringenta.  In aceste cazuri, in care fie programul de supravietuire individuala a fost indeplinit, fie el pare compromis temporar/definitiv,  se accentueaza importanta programului de supravietuire al speciei, care ne ajuta  sa facem eforturi de supravietuire  supraomenesti, asigurand  astfel si continuarea la maximum a programului individual. Gasirea unui ,,sens special” pentru fiecare persoana in parte, se reduce insa, in fiecare caz, la orientarea catre ceilalti, catre specie, sau chiar catre ,,viu” in general. Punerea in slujba persoanelor iubite sau a celor  defavorizate , scrierea unor carti pentru generatiile viitoare sau imbunatatirea vietii contemporanilor, realizarea unor opera de arta  sau doar a unor gradini care vor imbunatati viata semenilor, educarea copiilor fara posibilitati, asigurarea de adaposturi pentru animale, actiunile ecologiste, etc, toate acestea sunt forme particulare de expresie a telului general de supravietuire al speciei si al vietii in general.

Supravietuirea speciei devine unicul program care mai ruleaza in conditiile in care programul individual a fost asigurat ( resurse individuale suficiente) ,blocat sau epuizat. In aceasta perioada de viata, singura necessitate umana ramane cea aflata pe ultima treapta a piramidei Maslow: autoactualizare. Maslow a definit aceasta necesitate prin: creativitate sporita , abilitati superioare de rezolvare a problemelor, absenta prejudecatilor.  Toate aceste componente se subscriu unui cuvant care le inglobeaza: creatia. Aceasta inseamna a crea ceva ce nu a existat inainte, inseamna a imbunatati lumea cu ceva din fiinta noastra, a produce o marturie pozitiva a existentei noastre. Nu presupune insa numai crearea de opere de arta, acestea sunt doar ,,marturii” ale existentei noastre in materie de estetica. Creativitatea poate presupune adaugarea de diversitate in multe alte domenii: un anumit fel de mancare, un anumit mod de a rezolva probleme, un mod particular de a intelege lucrurile, o idée noua, o ipoteza inedita, inventarea unui  dispozitiv nou si, desigur, ,,crearea” genetica si educationala a unei alte fiinte umane, unica, diferita de noi-copilul  nostru. Creativitatea ca necesitate umana este deci nevoia de un plus de  intelegere,  perceptie,  cunoastere a mediului . Aceasta tendinta expansionista este caracteristica omului in toate domeniile: am invatat sa calatorim cat mai departe, am invatat sa intelegem cat mai mult, am invatat sa traim cat mai mult, am invatat sa cunoastem cat mai multi oameni. Daca privim in trecutul omenirii, marea diferenta  dintre  omul actual, civilizat si cel  din istoria indepartata,  este orizontul largit al timpului vietii dar si al experientelor din fiecare zi. Daca pe vremuri oamenii aveau cunostinte mai putine, relatii mai putine, calatorii mai putine, etc, in ziua de astazi nu doar timpul alocat vietii s-a largit ci si cantitatea de experiente traite in unitatea de timp.  Studiile sociologice au aratat ca  ceea ce considera oamenii a fi lucrul care ii sperie la moarte( vezi capitolul  frica de moarte) este ,, incetarea experientei” .   Dar si o viata in care posibilitatea de experimentare este redusa, ne sperie in egala masura:  prizonieratul, incarcerarea sau handicapul fizic sunt scenarii sumbre pentru orice om, implicand scaderea experimentarii.  Chiar si o activitate placuta, dar repetitiva,  se soldeaza cu plictiseala. Acest ,,sentiment” este indicatorul necesitatii ,,noului”, a nevoii de experimentare.  O vorba cu talc spunea ca ,,stramosul omului a fost  un pestisor nemultumit”.Daca chiar avem originile in oceanul planetar, era nevoie de nemultumirea unui pestisor care a dorit sa iasa din confortul oceanului . Iar noi, oamenii, urmasii acelui pestisor am mostenit aceasta ,,nemultumire nativa”. O persoana multumita isi traieste pur si simplu ,,multumirea”, asemenea unei pisici care toarce la cald, dupa o masa buna. Sau asemenea restului de animale marine, care au inotat in continuare, multumite, in oceanul planetar. Nemultumirea stramosului nostru marin insa, a facut ca omul sa se afle la capatul lantului trofic, a facut ca, dintre toate animalele, fiinta umana sa fie sistemul cel mai complex organizat. Asa ca nu este de mirare faptul ca am mostenit ,,nemultumirea congenitala”. Nemultumirea congenitala se exprima la nivel emotional  in plictiseala si ea ne impinge spre zone necunoscute din mediu unde vom trai experiente inedite. In urma acestora, vom afla lucruri noi, vom experimenta senzatii noi,  vom intelege legi noi, vom inventa lucruri noi.

Persoanele cu un nivel inalt de dezvoltare spirituala, cele care practica meditatia, spun ca aceasta stare de ,,flux” se obtine si spontan, atunci cand suntem absorbiti de ceva: de o carte, de un film, de o idée sau creatie. In aceste stari de flux, interesul nostrum este maxim, caci ne satisfacem o necesitate interioara superioara : curiozitatea. Curiozitatea  reprezinta opusul plictiselii. Se exprima la nivel somatic prin cresterea alurii cardiace, dilatarea pupilelor, focalizare a atentiei, ascutirea auzului, etc. Aceste modificari fizice oglindesc o functionare optima a organismului nostrum fizic. La nivel chimic , se insoteste de eliberarea de serotonina, hormonul actiunii si atentiei. Scaderea acestui hormone este indicatorul depresiei, acea stare de energie fizica si mentala minima care, in situatii excesive , poate duce chiar la suicid. In depresie interesul nostrum pentru orice activitate ( fizica sau psihica) scade. Prin urmare curiozitatea este indicatorul unei energii vitale crescute, unei functionary optime a sistemului nostrum. Un copil sanatos fizic si psihic este curios, vrea sa afle, sa cunoasca, sa guste, sa pipaie, etc. Pasivitatea, ancorarea de zone ,,stabile” , va determina scaderea explorarii, a experimentarii si a curiozitatii.

Ceea ce ne atrage curiozitatea este insa o zona diferita a mediului, atat de la om la om cat si in cursul vietii aceluiasi individ. Pentru a fi interesati de ceva, trebuie indeplinita o  conditie : sa obtinem o recompensa din cunoasterea acelui domeniu. Sunt putine sanse sa ma intereseze cum se fabrica vinul daca nu sunt bautoare de vin. Sunt si mai putine sanse sa gasesc o noua tehnica de conservare a vinului daca acesta  nu imi place . Caci creatorul este primul observator sau beneficiar  al creatiei. Curiozitatea este impulsul ce ne apropie de modul in care ne putem satisface o necesitate sau o placere. Prin urmare omul trebuie sa se inteleaga in primul rand pe el insusi, sa constientizeze ce anume ii place si ce nu, ce necesitati are, caci impulsul creator necesita existenta beneficiarului  care este tot omul insusi. Nu putem picta daca nu am aflat ca  ne plac culorile si frumosul, nu putem canta daca ne displace  muzica , samd. Caci ceea ce ne place , ceea ce ne motiveaza, ceea ce ne stimuleaza intr-un anumit fel ,ceea ce ne ,,impresioneaza” va fi sensul creatiei. Un pictor fascinat de amurg , nu va desena portrete ci va prinde in panzele sale elementele inserarii. Cunoasterea de sine, perceptia cu simturile noastre a lumii , sta la baza creatiei, ea este ,,subiectul”  creatiei noastre. Este ca si cum am umple universul haotic cu sensul nostru, cu ceea ce ne place.  Cunoasterea de sine va determina sensul creatiei noastre: un om caruia ii place gustul rafinat va inventa retete de mancare, un om caruia ii place viteza va crea o noua tehnologie a motorului, un om caruia ii plac trandafirii va crea cel mai parfumat exemplar,un om care are nevoie sa invinga un handicap va inventa o proteza eficienta, etc. Un film recent care aborda modul in care a aparut reteaua de socializare facebook, a aratat cum inventatorul acesteia era o persoana care se simtea ,,exclusa” din  retelele sociale reale  ale campusului sau universitar. Nevoia acestuia de a face parte din acele retele sociale exclusiviste a fost impulsul creator care a dus la aparitia acestui fenomen electronic. Si, oricat ne-am revolta impotriva ,,vedetelor de carton” din programele tv, ele sunt expresia necesitatilor noastre ( sau a majoritatii noastre).

Necunoscand ceea ce ne place, in aceeasi masura neacceptand ceea ce suntem cu adevarat, cu calitatile si defectele noastre, cu impulsurile mai rafinate sau mai atavice,cu capacitatile si incapacitatile nostre, avem toate sansele sa ne suprimam creativitatea. Caci in incercarea de a ne ingradi in norme care nu ne reprezinta cu adevarat, vom inhiba exprimarea persoanei noastre unice in exterior. Interesul  de a ne cunoaste si a ne accepta asa cum suntem, reprezinta  stima de sine . O stima de sine scazuta se va repercuta deci in abolirea creativitatii, in indepartarea de drumul acela specific noua.   Respectandu-ne felul de a fi, nejudecand aspru impulsurile si necesitatile noastre, acceptand ,,adevarul” despre noi insine, in ciuda ,,normelor” de la care acest adevar se abate, si chiar acceptandu-ne limitele,  ne vom constientiza adevaratele necesitati si ne vom folosi creativitatea pentru a le implini. Etichetarea, rigiditatea, incarcerarea in norme fixe, sunt scheme de gandire  care ne impiedica sa ne cunoastem pe noi insine si, in consecinta, ne vor inhiba exprimarea adevaratelor necesitati si  placeri. Nefiind sinceri cu noi insine, nu vom afla cai inedite, creative, prin care sa ne asiguram satisfacerea acestora. Vom  ajunge astfel la folosirea unor surrogate, unor comportamente care vor deveni adictive si ne vor bloca in cercuri vicioase, asemenea soriceilor care alearga pe o roata.

Si cum perceptia, cunoasterea sunt puse in slujba ordonarii mediului, telul suprem al omului pare a fi chiar acesta: ordonarea, controlul mediului, atribuirea de sens. Se pare ca suntem programati genetic sa ordonam haosul, sa ne luptam cu entropia, sa cream.  Caci creatia presupune folosirea unor elemente disparate in scopul realizarii unei coerente: note muzicale ce se asambleaza in melodii, cuvinte ce se  ordoneaza in  idei, culori ce compun o imagine, caramizi ce alcatuiesc constructii si chiar alimente ce se combina intr-un fel deosebit de mancare, atitudini ce vor structura caracterul unui copil, etc. Asamblarea elementelor disparate in structuri cu sens este telul suprem al fIintei umane.  De altfel, inteligenta, caracteristica cea mai importanta care ne plaseaza ,,deasupra” celorlalte animale , este definita prin capacitatea de a stabili conexiuni intre lucruri, de a observa conexiuni intre elemente  care par a fi disparate.   Inteligenta presupune deci a ,,observa” sensul. Creatia presupune a ,,realiza”  un sens. Poate de aceea metafizicienii considera ca omul este ,,dumnezeu” este ,,creatorul de sens”. Absenta creativitatii inseamna trairea si atat, o existenta care nu se soldeaza cu nimic, in urma careia nu ramane nici o marturie, nici o urma, nu neaparat in amintirile cuiva ci in viitorul omenirii, in inconstientul  colectiv. Inchistarea creativitatii este expresia personalitatilor conformiste, care nu ies din obisnuinta, din mediocritate. Ori conformismul, absenta creativitatii, nu este o trasatura specific umana. Dimpotriva, ea presupune blocarea unui potential existent in noi. Ne nastem cu creativitatea. Caci ne nastem nemultumiti din fire…

Iata deci ca supravietuirea individuala si a speciei , atat de interconectate in ziua de azi, sunt dependente  atat de resursele de hrana si adapost necesare individului si asigurate azi in mare masura de catre specie , cat si de relatiile interumane si de contributia fiecarui individ la inconstientul colectiv, adica de experienta , informatia si creativitatea lui.  Experimentarea reprezinta deci  o alta forma de ,,hrana” de care specia umana are nevoie ca sa traiasca. Trecerea la nivel individual prin experiente fara ca acestea sa ne imbunatateasca ansamblul de informatie , ca si refuzul de a experimenta, sunt comportamente care dauneaza umanitatii si noua insine.

In consecinta, supravietuirea speciei umane este dependenta de trei forme de ,,hrana”: hrana organica ( alimente, apa, oxygen) , relatii interumane si experienta.( experienta=Totalitatea cunoștințelor pe care oamenii le dobândesc în mod nemijlocit despre realitatea înconjurătoare în procesul practicii social-istorice, al interacțiunii materiale dintre om și lumea exterioară).

In mod similar,  energia distructiva , pericolul pentru specia si individul uman, sunt reprezentate de factori agresivi din mediul fizic care distrug tesuturile ( agenti mecanici, termici, chimici, etc) dar si de singuratate/izolare   si  lipsa de stimuli /experiente. Societatea umana stie acest lucru, caci  mijloacele prin care isi pedepseste membrii agresivi sunt moartea fizica, izolarea fata de deilalti membri (exilul) si incarcerarea.

Senzatiile  care ghideaza organismul  in  mediu  sunt:

– placerea fizica( gust, miros, tactil, termic, etc) versus durere ( foame, sete, frig, durere tactila, viscerala, etc) in ceea ce priveste zona fizica, materiala a organismului

-iubire( atractie) versus ura( respingere) in ceea ce priveste relatiile interumane

-curiozitate ( experimentare) versus plictiseala  ( blocaj) in ceea ce priveste psihicul uman.

Si la nivel individual, tot acestea sunt rezultatele comportamentelor ce nu slujesc programului de supravietuire: distrugerea tesuturilor ( boala fizica), dificultati relationale( emotii negative)  si  experiente/ cognitii  repetitive. Acestea sunt semnele de functionare defectuoasa a organismului uman , si ele ar trebui luate in considerare impreuna si nu separat, caci numai astfel vom intelege unde se gaseste eroarea. Abordarea singulara, separata, a bolii somatice , a celei emotionale  si  a  celei psihice ( poate  chiar a ,,destinului”)  , este o greseala de paradigma …